Asistam, in principiu, la o schimbare a modelului economic chinez si ramane de vazut ce tari asiatice vor fi primele victime in cazul unei aterizari dure a Chinei si care se vor bucura de cea mai mare imunitate. Schimbarea in curs de desfasurare a modelului chinez arata doua evolutii majore: deteriorarea competitivitatii preturilor in raport cu alte tari din Asia si o tranzitie spre o crestere sustinuta mai degraba prin consum, decat prin investitii.

Cresterea costurilor salariale unitare, in parte din cauza scaderii varstei populatiei active, duce la o deteriorare a competitivitatii preturilor, ceea ce impune tarii o mutare in sus pe lantul valoric. Investitiile straine directe in China au stagnat in favoarea tarilor mai competitive din Asia (Thailanda, Malaezia, Indonezia si Vietnam). Contributia investitiilor la crestere a devenit mai putin semnificativa, dupa cum reiese din incetinirea treptata a cresterii investiilor in capitalul fix (11,2% in Q1 2015), in profiturile raportate de companii si in productia industriala (6,3% in medie/ luna de la inceputul anului si iulie 2015, comparativ cu 8,3% in 2014).

Prin urmare, consumul joaca un rol important in crestere. Acesta este sustinut de autoritatile chineze care doresc sa rebalanseze cresterea si sa eficientizeze economia, oferind pietei un rol mai important. Pe termen lung, liberalizarea financiara a economiei chineze este de natura sa compenseze incetinirea legata de pierderea competitivitatii preturilor, prin sprijinirea consumului si deplasarea tarii in sus pe lantul valoric. Insa, pe termen scurt, incetinirea prezinta riscuri, atat pentru economia nationala, cat si pentru alte tari din regiune.

Care este riscul de contagiune din China?

Hong Kong si Singapore sunt ambele foarte expuse la incetinirea economiei Chinei, in doua moduri. In primul rand, prin intermediul pietelor financiare, deoarece pietele de capital sunt puternic corelate cu piata chineza si, ca urmare a creditelor bancare transfrontaliere, bancile lor sunt expuse la deteriorarea bonitatii companiilor chineze. In al doilea rand, prin comert, deoarece proportia exporturilor catre China in sectoarele cu risc crescut este semnificativa: 74% din PIB in Hong Kong si 15% in Singapore, arata analistii Coface.

De asemenea, Mongolia exporta volume foarte mari catre China si, prin urmare, este susceptibila sa fie afectata de incetinire, ceea ce inseamna ca este dublu penalizata de efectul pretului negativ (exporturile de mare risc reprezinta 43% din PIB). Afectata de preturile mai mici ale materiilor prime, precum si de investitiile chineze reduse in sectoarele conexe, Mongolia va suferi o scadere a volumului cererii de minerale, metale si combustibili.

Citeste si:

Expunerea financiara si comerciala a acestui grup de tari este semnificativa, deoarece proportia exporturilor catre China este mare. Cu toate acestea, exporturile de mare risc reprezinta mai putin de 10% din PIB-ul total. Aceste tari sunt, prin urmare, suficient de solide pentru a evita o deraiere a cresterii in cazul unei aterizari dure a economiei chineze: o scadere de 10% a exporturilor acestor tari catre China ar duce la o incetinire a cresterii cu mai putin de un punct a acestor economii. In cele din urma, aceste tari beneficiaza de declinul competitivitatii Chinei si, in consecinta, inregistreaza o crestere a investitiilor straine directe.

Relatiile comerciale dintre aceste tari si China sunt limitate, la fel si riscurile de contagiune financiara. De asemenea, beneficiaza de scaderea preturilor materiilor prime. India ar putea avea de suferit mai tarziu, insa, printr-un efect de rebound, in cazul in care tarile din Golf se dovedesc a fi afectate de incetinirea economiei din China. Filipine ar putea fi afectata de diferenta mica la nivel de salarii, in comparatie cu China. Dar numai o incetinire brusca ar pune la indoiala cresterea recenta a costurilor cu forta de munca din China si ar putea avea efecte notabile asupra investitiilor straine directe in Filipine, potrivit analizei Coface.

TonyV3112 / Shutterstock.com