"Nu razboiului", au strigat manifestantii - aproximativ 6.000 potrivit organizatorilor -, care s-au adunat sambata la pranz in fata Muzeului Reina Sofia, la Madrid, scrie Mediafax.

Ei au dat astfel curs unui apel al Platformei cetatenesti "Nu in numele nostru", lansata de catre artisti, care a adunat in mai putin de o saptamana aproape 34.000 de semnaturi pe Internet - inclusiv pe cele ale primarilor Barcelonei si Madridului - impotriva terorismului si unei solutii armate, in urma atacurilor soldate cu 130 de morti si peste 350 de raniti la Paris, pe 13 noiembrie.

Presedintele francez François Hollande incearca de atunci sa puna pe picioare o mare coalitie in lupta impotriva gruparii jihadiste Statul Islamic (SI), care a revendicat aceste atacuri. Insa Guvernul conservator al lui Mariano Rajoy pare sa evite orice initiativa inaintea alegerilor legislative de la 20 decembrie. "Deciziile, ca in orice alt aspect al vietii, este necesar sa fie bine gandite", a declarat sambata Mariano Rajoy. Guvernul "discuta cu aliatii, asteapta sa fie aprobat un plan".

In martie 2004, conservatorii condusi de catre Jose Maria Aznar, care au sustinut invazia americana in Irak, in 2003, pierdeau alegerile legislative, la trei zile dupa atacurile de la Madrid, atribuite islamistilor, soldate cu 191 de morti.

Cu mai putin de o luna inaintea alegerilor legislative de la 20 decembrie, Mariano Rajoy, al carui Guvern da asigurari ca nu a primit o solicitare precisa din partea Frantei, incearca, deci, sa evite capcana in care a cazut predecesorul sau, intr-o tara in mod traditional pacifista.

Citeste si:

Liderul opozitiei laburiste Pedro Sanchez apreciaza, la randul sau, ca "mobilizarea unor trupe in Irak ar fi o eroare", in timp ce numarul unu al partidului de stanga Podemos, Pablo Iglesias, apara ideea unui referendum. "Refuzam sa participam la aceasta targuiala intre drepturi si securitate", au subliniat membri ai Platformei "Nu in numele nostru", sustinuta de Podemos.

Sursa foto: Eric Crama/shutterstock.com