Per total, valoarea estimata a politelor este de 207.000 de euro, ele fiind oferite integral in sistem barter, ambele contracte fiind intermediate prin partenerul nostru, Gras Savoye. Pe toata perioada parteneriatului, Groupama va asigura delegatiile lotului national la Jocurile Olimpice pentru Tineret in iarna lui 2016 de la Lillehammer, Festivalurile Olimpice ale Tineretului in iarna si vara anului 2017 si la Jocurile Olimpice si Jocurile Olimpice pentru Tineret in vara anului 2018.

”Groupama este asiguratorul oficial al COSR pana in 2018. Continuam astfel o colaborare inceputa in 2012. Sportivii britanici spun «your body is your business». Ca sa te implici chiar mai mult de 100%, trebuie sa stii ca in spatele tau este cineva care te sustine in cazul in care apar accidentari care te scot din circuit. Ca sportiv, am lucrat cu aceasta companie si in Franta”, a declarat Alin Petrache (foto dreapta), presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman.

Asiguratorul va fi prezent si la Jocurile Olimpice de vara de la Rio de Janeiro, in cadrul carora se va implica prin realizarea unor proiecte speciale, potrivit comunicatului Groupama. Produsele oferite de catre Groupama sunt asigurari de viata, de calatorie in strainatate pentru delegatiile lotului, polite de asigurare facultativa a flotelor de autovehicule, polite de incendiu si alte calamitati si polite de asigurare obligatorie RCA valabile pentru perioada 2016 - 2018, ajungand la o suma estimativa de 207.000 de euro. Printre riscurile acoperite de polite, in cazul asigurarii delegatiilor lotului olimpic, se numara: cheltuielile medicale, cheltuielile medicale de urgenta, spitalizarea si tratamentul dentar.

Groupama Asigurari este asiguratorul oficial al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman din 2012, implicandu-se in sustinerea lotului olimpic al Romaniei la evenimente precum Jocurile Olimpice de Vara de la Londra in 2012. Festivalul Olimpic si Sportiv European din Romania in 2013, Jocurile Olimpice de iarna de la Soci in 2014, Jocurile Olimpice pentru tineret desfasurate in Nanjing in 2014 si Jocurile Europene de la Baku 2015. Peste 800 de sportivi au fost asigurati in cei peste trei ani de parteneriat cu COSR.