Castigatorii acestor reforme sunt in primul rand China, Turcia, Mexicul si Coreea de Sud. Drepturile de vot ale acestor tari (care reprezinta cote parti din capital), si prin urmare influenta acestor state in luarea deciziilor, cunosc o crestere a ponderii, in functie de cresterea economica.

Pe de alta parte, anumite state puternice din cadrul FMI, cum este Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Franta sau Statele Unite ale Americii isi vor pierde din influenta, devenind state marginale. intr-o a doua etapa, cu negocieri care se anunta mult mai conflictuale, celelalte state in dezvoltare vor profita de reechilibrare, de indata ce modul de calcul global al ponderii va fi revazut si corectat.

Principalii perdanti ai acestui set de reforme sunt marile state industrializate, care domina FMI-ul de la crearea acestuia, in anul 1945. Aceste state isi vor vedea ponderea globala usor diminuata. Cei mai mari perdanti sunt insa micile tari europene. in acest moment, ponderea Belgiei, a Olandei sau a Suediei este egala cu cea a Chinei, a Indiei sau a Braziliei.

Tarile sarace, in special cele din Africa, vor vedea de indata stabilizandu-se influenta lor slaba in timpul acestui proces sau va fi limitata scaderea ponderii lor. in acest scop, este prevazuta pentru urmatorii doi ani, dublarea "punctelor de baza" ale fiecarui stat membru FMI, independent de bogatia acestor state.

Consolarea pentru statele perdante este ca programul de reforme le asigura obtinerea unor posturi suplimentare de administratori adjuncti.