Deceniile de pace si prosperitate din anii '50 si pana in 2009, cand a inceput criza datoriilor in Uniunea Europeana (UE), afisau o imagine simpla. Existau doua blocuri coerente in timpul Razboiului Rece, urmate de visul unei Europe unite, cu o moneda unica. In prezent, in timp ce UE primeste lovitura dupa lovitura dinauntru si dinafara, istoria porneste in directia inversa - catre o complexitate paralizanta, ca si cum ultima jumatate de secol a fost un simplu interregn inaintea revenirii la frica si conflict, scrie Kaplan in acest "Eseu de sambata" publicat in WSJ, intitulat "Noua harta medievala a Europei", potrivit Mediafax.

Realitatea acestei noi situatii abia acum este perceputa de catre Statele Unite. Europa - a carei economie rivalizeaza cu cea americana, cea mai mare din lume - ramane un atu si un aliat, dar reprezinta totodata o problema profunda. Intrebarea arzatoare este cum sa fie gestionata aceasta problema. Divizarile din Europa erau vizibile de decenii, inca de pe cand UE depunea eforturi sa-si extinda frontierele si abordarea practica. Existau tari dinauntru UE si dinafara; dinauntrul zonei Schengen de libera circulatie si din exterior; capabile sa gestioneze rigoarea financiara din zona euro si incapabile.

Insa radacinile adanci ale acestor diviziuni, in istoria si geografia continentului, sunt mai putin cunoscute. Nucleul puternic al Europei moderne se suprapune in mare masura Imperiului carolingian, fondat de Carol cel Mare in secolul al IX-lea. El a condus, ca prim imparat roman sfant, un teritoriu de la Marea Nordului si pana in Tarile de Jos, care se intindea pana la Frankfurt, Paris, Milano. Verii mai slabi ai acestei Europe ocupau malul Mediteranei, din Peninsula Iberica si sudul Italiei si pana in Balcanii mai putin dezvoltati, mostenitorii traditiilor bizantine si otomane.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, aceasta divizare a disparut, din cauza relativei izolari a Europei de "strainatatea apropiata", adica de Africa de Nord si Eurasia care, timp de secole, au facut atat de mult pentru a modela caracterul distinctiv al periferiri continentului. In prezent, aceasta geografie nu mai poate fi ignorata, in contextul in care diverse regiuni din Europa adopta varii atitudini fata de amenintarile Rusiei lui Vladimir Putin si valul de refugiati din Orientul Mijlociu si atacurile teroriste.

Centralizarea impusa de decenii de UE si birocratia sa nereprezentativa nu au creat o Europa unitara. In schimb au creat o reactie adversa puternica pe intregul continent, potrivit careia UE poate supravietui numai daca va determina cum sa-si consolideze legitimitatea inauntrul natiunilor care o compun.

Meterezele geografice ale Europei din perioada postbelica nu mai functioneaza. Geograful francez Fernand Braudel nu mai considera Mediterana, in lucrarea dedicata acestei mari secolul trecut, frontiera de sud a Europei, sugerand ca aceasta este Sahara. In prezent, caravane se aduna in Africa de Nord, din Algeria si pana in Libia, in vederea unei adevarate invazii a Europei. Balcanii si-au reluat, la randul lor, rolul istoric de coridor al migratiei in masa catre centrul Europei.

Europa se afla acum in fata unei nefericite ironii istorice. Deceniile in care si-a dezvoltat inaltele idealuri ale drepturilor omului, inclusiv dreptul celor in suferinta de a se refugia in Europa, au fost posibile cu ajutorul indirect al unor regimuri opresive, aflate odinioara la periferia sa. Lumea araba a ramas inchisa decenii, cu state-inchisori ai caror dictatori-gardieni si-au tinut oamenii inauntru. Saddam Hussein in Irak, familia al-Assad in Siria, Muammar Kadhafi in Libia au permis Europei aceasta "prajitura idealista".

Si mai rau pentru unitatea europeana, geografia si istoria au "conspirat" sa faca unele regiuni de pe continent mai vulnerabile la valul de migranti si refugiati decat altele. Dupa ce Germania si unele parti din Scandinavia i-au invitat calduros, tari ca Ungaria si Slovacia i-au intampinat cu garduri de sarma ghimpata. Balcanii sunt afectati de anarhia din Orientul Mijlociu, iar criza economica din Grecia, o fosta provincie otomana saraca, a fost exacerbata de rolul de poarta de intrare a migrantilor din lumea araba.

Alt factor critic din perioada de relativa stabilitate, care se apropie de sfarsit, este rolul geopolitic jucat de Rusia. In timpul Razboiului Rece, Uniunea Sovietica reprezenta o amenintare strategica, dar amenintarea era bine gestionata de Statele Unite. Dupa prabusirea blocului sovietic, Rusia nu mai reprezinta o amenintare la adresa Europei, din cauza crizelor si slabiciunilor institutionale.

In prezent insa, Rusia a revenit ca jucator strategic in Europa. Putin si-a consolidat controlul in tara si a creat disensiuni puternice intre Paris si Varsovia, Berlin si Bucuresti. Polonezii si romanii din anii '90 percepeau Rusia drept slaba si haotica, iar aderarea la NATO si UE le oferea pacea si prosperitatea. Orizontul strategic s-a schimbat mult in prezent - viitorul intreprinderii europene pare nesigur, iar o Rusie reinviata a anexat Crimeea, ameninta estul Ucrainei si alte frontiere.

WSJ: Europa se reimparte in jumatati

In acest context ar putea avea loc o inversare remarcabila a aliantelor Razboiului Rece. Europa se reimparte in jumatati, insa de aceasta data Europa de Est vrea sa se apropie mai mult de Statele Unite, din cauza unor temeri tot mai mari ca numai NATO nu poate fi o bariera defensiva eficienta impotriva Rusiei. Concomitent, tarile din Europa de Vest, ingrijorate de valul de refugiati si atacurile teroriste de acasa, cauta sa se apropie de Rusia, in pofida crizei din Ucraina, ca bariera in calea haosului din Siria.

Citeste si:

Putin stie ca geografia si puterea bruta - militara si economica - sunt in continuare punctul de plecare in afirmarea intereselor nationale. Elitele Europei au o opinie foarte diferita. Dupa secole de bai de sange, ele au respins puterile politice traditionale. Pentru a mentine pacea, si-au pus sperantele intr-un regim de reglementare gestionat de tehnocrati post-nationali de la Bruxelles. Ele cred ca divizarile continentului pot fi vindecate prin statul providenta si moneda comuna. Identitati nationale modelate de secole de istorie si cultura ar urma sa faca loc unui superstat european, indiferent de costul legitimarii politice a UE in randul natiunilor europene.

In Marea Britanie si in mare parte din Europa de Vest se afirma o reactie fata de expansiunea Bruxellesului, iar aceasta se exprima puternic in politica interna. Politicile statului providenta, trambitat anterior ca un balsam pentru divizarile de pe continent, au actionat ca o frana asupra economiilor nationale, iar aceasta stagnare a alimentat nationalismul (uneori reactionar) politic si intensificarea ostilitatii fata de refugiati.

Alt set de ingrijorari se manifesta in Europa Centrala si de Est. In Romania - o tara in care al Doilea Razboi Mondial s-a incheiat in 1989, odata cu caderea regimului stalinist al lui Ceausescu -, la fel ca si in tarile baltice si in alte parti ale fostului Pact de la Varsovia si fostei Uniuni Sovietice, UE continua sa reprezinte mai mult decat un bilant. Ea reprezinta o politica ce are la baza state moderne, ci nu natiuni etnice, guvernate de statul de drept ci nu de arbitrar, care protejeaza oamenii indiferent de originile etnice sau religioase.

Regiunea care cuprinde tarile baltice si Polonia, sudul Romaniei si Bulgaria si estul Caucazului constituie Marele Intermarium ("intre mari", in latina, in acest caz Baltica si Marea Neagra). Conceptul de "intermarium" a fost creat de catre Josef Pilsudski, un lider polonez din anii '20 si '30, care visa la o centura de democratii solide intre Germania si Uniunea Sovietica, pentru a contracara tendintele imperiale ale amandurora.

Amenintarea, astazi, vine doar dinspre Rusia, nu si dinspre Germania. Dominatia politica a Germaniei in Europa decurge din dominatia ei economica, iar puterea tinde sa se mute de la Bruxelles catre Berlin. Insa leadershipul german ramane stangaci si ezitant. Dintre toate elitele europene, cele germane si-au pus speranta, incepand din anii '40 incoace, in integrarea europeana, in mare masura ca o cale de exorcizare a demonilor trecutului.

Angela Merkel nu este Bismarck

In fata multiplicarii crizelor, cancelarul german Angela Merkel a dat dovada de abilitate politica, inregistrand esecuri numai ocazional, ca de exemplu in cazul agresiunilor sexuale comise de Revelion de migranti arabi. Insa Merkel nu este Bismarck ori Frederick cel Mare si nici nu vrea sa fie. Mostenirea nazismului si ambivalenta pozitiei de mijloc intre Occident si Rusia cantareste greu impotriva leadershipului german. In timp ce UE continua sa se fractureze, acest vid de putere ar putea sa creeze un echivalent, in secolul al XXI-lea, al fostului Sfant Imperiu Roman - un amestec pestrit care a fost mult timp imperiu doar cu numele, insa niciodata in fapt, pana cand s-a dizolvat in 1806.

Asta inseamna ca inca nu exista alternativa la leadershipul american in Europa. Pentru Statele Unite, o Europa care continua sa se fractureze intern si sa se dizolve intr-o geografie fluida in Africa de Nord si Eurasia ar constitui cel mai mare dezastru de la al Doilea Razboi Mondial. Succesul UE timp de multe decenii a fost un produs al puterii americane, care-si are originile in infrangerea Germaniei naziste. In pofida imperfectiunilor sale, UE, mai mult decat NATO, a fost o incarnare institutionala a Europei postbelice libere, unite si prospere.

Actuala administratie americana, dar si viitoarea, este necesar sa puna securitatea Marelui Intermarium in centrul prioritatilor sale. Nu este doar o problema de suplimentare a ajutoarelor militare, ci si de un angajament diplomatic mai robust fata de fiecare dintre tarile dintre Baltica si Marea Neagra. Scopul nu trebuie sa fie doar rezistenta in fata agresiunii lui Putin, ci mentinerea coeziunii interne si atat a capacitatilor UE, cat si NATO.

La nivel politic, acest lucru presupune ajutarea UE sa se dezvolte intr-o directie care sa aduca mai multa responsabilitate. In ceea ce priveste problemele de securitate, o intoarcere americana catre Europa va insemna sa se renunte la opinia contraproductiva potrivit careia Statele Unite vor face mai mult pentru apararea Europei doar daca membrii NATO isi vor creste bugetele apararii. Cu putine exceptii, acest lucru nu se va intampla in contextul dificultatilor economice actuale.

Deceniile in care Europa era considerata stabila, predictibila si apatica s-au incheiat. Harta continentului redevine medievala, daca nu prin frontiere, atunci cel putin prin atitudini si aliante politice. Problema actuala este daca UE mai poate spera sa inlocuiasca definitiv multiculturalul Imperiu habsburgic, care a cuprins timp de secole Europa Centrala si de Est si i-a adapostit diversele minoritati si interese.

Raspunsul va depinde nu doar de ceea ce face Europa insasi, ci si de ce vor alege Statele Unite sa faca. Geografia este o provocare, nu un destin, conchide in acest eseu Kaplan, autorul cartii "In umbra Europei: doua razboaie reci si o calatorie de treizeci de ani prin Romania si mai departe" (“In Europe’s Shadow: Two Cold Wars and a Thirty-Year Journey Through Romania and Beyond”).

Sursa foto: De Visu / Shutterstock