Un acord privind majorarea puterii de vot a statelor in curs de dezvoltare in cadrul Fondului Monetar International reprezinta doar primul pas intr-un proces dificil, a declarat miercuri seful FMI, Rodrigo Rato, Banca Mondiala semnaland ca are intentii asemanatoare.

Vorbind in incheierea intalnirilor FMI si Bancii Mondiale, Rato a recunoscut ca urmatoarea etapa de acordare a unui rol mai important in cadrul acestor organizatii statelor in curs de dezvoltare va fi mai dificil, statele bogate fiind ingrijorate de diminuarea puterii lor in cadrul FMI si BM.

Ministrii de finante au votat in cursul acestei saptamani majorarea puterii de vot a Chinei, Coreei de Sud, Mexicului si Turciei. Procesul de reforma va fi continuat in anul 2008, cu masuri mult mai controversate. Chiar daca planul de reforma al FMI a fost primit cu entuziasm, au existat state care s-au opus acestui plan. Argentina, Brazilia, India, Egiptul si Iranul au votat impotriva acestui plan, motivand ca schimbarile nu au fost destul de cuprinzatoare pentru a reflecta corect situatia economica globala contemporana.

Grupul G7, format din statele cele mai industrializate pe plan mondial (Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franta, Italia si Canada), controleaza 45% din puterea de vot in cadrul FMI. "Acest vot nu reprezinta sfarsitul procesului de redistribuire a cotelor de vot in cadrul FMI, ci doar inceputul unui proces de durata", a adaugat Rato, potrivit NewsIn.

Presedintele celeilalte organizatii economice care a tinut intalnirea anuala la Singapore, Banca Mondiala, Paul Wolfowitz, a declarat ca grupul pe care il conduce, unde puterea este in mare parte detinuta de Statele Unite si Europa, va demara un proces similar de reforma.

"Rodrigo, ai reusit, te felicit", a declarat Wolfowitz. "O putere de vot corect distribuita este esentiala pentru credibiliatea si eficienta Bancii Mondiale si sunt de parere ca putem si trebuie sa facem mai multe. Realizarea Fondului reprezinta un model pentru noi si intentionam sa imitam acest exemplu", a adaugat Wolfowitz.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri