Doisprezece barbati se indreptau, vineri noapte, spre Bratislava pentru o petrecere a burlacilor, cand sase dintre ei, cetateni britanici, au fost evacuati de la bordul aeronavei din cauza ca au devenit agresivi cu membrii echipajului, care au refuzat sa le mai ofere bauturi alcolice din cauza starii in care se aflau, potrivit Mediafax.

Cei sase, cu varste cuprinse intre 25-28 de ani, printre care se afla si viitorul mire, au fost retinuti de autoritatile din Berlin, unde avionul a efectuat o aterizare neprogramata. Ceilalti sase din grup si-au continuat calatoria spre Bratislava. Potrivit politiei federale germane care i-a intampinat pe aeroportul Schoenefeld din Berlin, cei sase barbati, din Southampton, au pus in pericol siguranta pasagerilor de la bordul aeronavei si nu au indeplinit instructiunile personalului navigant.

Politistii germani au precizat ca barbatii dansau la bordul aeronavei aflate in miscare si unul dintre ei s-a dezbracat, devenind agresivi cu membrii echipajului cand acestia au refuzat sa le mai ofere bauturi alcolice. Pe numele barbatilor au fost depuse acuzatii pentru comportament neadecvat sub legislatia germana privind securitatea aviatica si pot primi amenzi pana la 25.000 de euro. Cei sase barbati au fost eliberati din custodia politiei germane.