Presedintele Republicii Moldova va fi ales prin votul direct al cetatenilor, a stabilit vineri Curtea Constitutionala de la Chisinau, revenind la o interpretare a Constitutiei anterioara anului 2000, informeaza Unimedia.

Instanta constitutionala a ajuns la aceasta concluzie dupa examinarea unei sesizari depuse de parlamentari din cadrul Partidului Liberal-Democrat (PLDM), care au contestat modificarile aduse Constitutiei in anul 2000, conform Mediafax.

In ultimii 16 ani, presedintele Republicii Moldova a fost desemnat de Parlament.

Instanta a stabilit ca acele modificari sunt neconstitutionale, astfel ca legea fundamentala revine la forma anterioara anului 2000. In virtutea deciziei luate vineri de instanta constitutionala, Articolul 78 al legii fundamentale din Republica Moldova va avea urmatoarea forma:

"Alegerea Presedintelui

(1) Presedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.
(2) Pentru functia de Presedinte al Republicii Moldova pot candida cetatenii Republicii Moldova care au implinit varsta de 40 de ani, au locuit sau locuiesc pe teritoriul tarii de nu mai putin de 10 ani si cunosc limba de stat. Modul de propunere a candidatilor este stabilit prin lege organica.
(3) Este declarat ales candidatul care a intrunit cel putin jumatate din voturile alegatorilor ce au participat la alegeri.
(4) In cazul in care niciunul dintre candidati nu a intrunit aceasta majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidati stabiliti in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur.
(5) Este declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi, cu conditia ca numarul acestora sa fie mai mare decat numarul voturilor exprimate impotriva candidatului.
(6) Procedura de alegere a Presedintelui Republicii Moldova este stabilita prin lege organica".

Sursa foto: Brian A Jackson / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri