Croatia nu va semna un nou acord cu Fondul Monetar International dupa expirarea, in octombrie, a acordului care este inca in vigoare, a declarat marti un oficial guvernamental.
"Cel mai probabil decizia va fi de a finaliza prezentul acord si dupa aceea sa continuam consultatiile anuale cu FMI precum si cu alti membri ai organizatiei", a declarat pentru Reuters oficialul guvernamental, care a refuzat sa isi dezvaluie identitatea, informeaza NewsIn. Acordul stand-by semnat cu FMI, in valoare de 140 de milioane de dolari, a fost initial semnat pe o perioada de 20 de luni, care ar fi expirat in aprilie, fiind apoi extinsa pe inca sase luni.

Acest acord avea ca scop consolidarea fiscala a statului candidat la aderarea la Uniunea Europeana, precum si plata datoriei externe substantiale a Croatiei.
Croatia intentioneaza sa reduca deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB. Zagrebul spera sa adere la UE in 2010 si sa adopte moneda euro in cel mult trei ani dupa aderare. Datoria externa a Croatiei a continuat sa se majoreze din 2002, fiind momentan de aproximativ 27 miliarde de euro, ceea ce reprezinta aproximativ 85% din PIB, dar autoritatile spera sa stabilizeze si apoi sa inceapa procesul de plata a acestei datorii.

Analistii si Fondul sunt de parere ca dupa o serie de acorduri stand-by semnate de Croatia cu FMI a venit momentul ca tara sa isi asume controlul asupra programului economic si al reformelor structurale.Majoritatea analistilor au laudat eforturile guvernului de la Zagreb de a consolida sectorul fiscal inca de la preluarea puterii in 2003, avertizand insa ca reformele structurale au avut un ritm prea lent.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri