Militantii Al-Qaida din sudul Yemenului au capturat si executat 15 soldati loiali presedintelui Abd-Rabbu Mansour Hadi, in timp ce acestia traversau un teritoriu aflat sub controlul organizatiei teroriste, au anuntat oficiali locali si locuitori, citati de Reuters online.

Soldatii au fost capturati de catre militanti in timp ce calatoreau din portul Aden spre provincia al-Mahra din estul Yemenului prin Ahwar, un oras al provinciei Abyan, aflata sub controlul Al-Qaida, scrie Mediafax.

Soldatii au fost transportati intr-o zona indepartata si ucisi de un pluton de executie, potrivit unor locuitori si oficiali locali. Acestia din urma au spus ca alti 17 soldati au fost raniti in incident, insa se presupune ei ca sunt inca in viata. Soldatii isi vizitasera familiile in Aden si se intorceau la baza militara din al-Mahra pentru a-si primi salariile, au spus surse din cadrul securitatii. Ei nu purtau uniforma militara si nu se deplasau cu vehicule militare.

Organizatia Al-Qaida in Peninsula Arabica (AQAP), filiala yemenita a retelei teroriste Al-Qaida, s-a folosit de razboiul din Yemen pentru a-si extinde teritoriul pe care il controleaza, ocupand anul trecut Mukalla, capitala provinciei Hadramout, si recrutand mai multi adepti.

Sursa foto: terorist, shuterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri