Partidul Baas al presedintelui Bashar al-Assad a obtinut cele mai multe locuri in Parlamentul sirian in urma alegerilor generale de miercuri, a anuntat duminica presa siriana, potrivit publicatiei Le Figaro, scrie Mediafax.

Potrivit comisiei electorale citate de Al-Watan, cele mai multe locuri din cele 250 ale Parlamentului au fost obtinute de candidati din partea partidului Baas, aflat la putere de 50 de ani.

La alegerile de miercuri organizate in zonele aflate sub controlul guvernului sirian, prezenta la vot a fost de 57,56% in randurile celor cu drept de vot, potrivit comisiei electorale, citata de agentia siriana de stat Sana. Din partea partidului Baas au fost obtinute 200 de locuri, a precizat duminica publicatia Al-Watan care sustine administratia actuala.

Din cei 8,83 milioane de cetateni cu drept de vot, 5,08 au mers la urne miercuri pentru a vota dintre cei 3.500 de candidati in cadrul alegerilor parlamentare, denuntate drept "ilegitime" de sustinatorii opozitiei aflati in exil, in zone controlate de gruparile insurgente.

In Siria, cu o populatie de 23 de milioane de locuitori inainte de conflictul din tara izbucnit in martie 2011, circa 13,5 milioane de persoane au fost nevoite sa-si schimbe locuinta sau sa emigreze, potrivit ONU. Alegerile parlamentare s-au desfasurat doar in regiunile aflate sub control guvernamental, fiind instalate sectii de votare in 12 din cele 14 provincii siriene.

Provincia nordica Raqqa este controlata de reteaua terorista Stat Islamic, unde se afla sediul central al gruparii, iar provincia Idlib din nord-vest se afla sub controlul Frontului Al-Nusra, grupare afliata retelei teroriste Al-Qaida si aflata in rivalitate cu Stat Islamic, si al altor factiuni insurgente.

Alegerile parlamentare in Siria sunt organizate odata la patru ani, iar conducerea siriana spune ca scrutinul de miercuri este constitutional si separat de negocierile de pace de la Geneva, in vederea stabilirii unui acord de pace intre rebeli si guvernul sirian.

Dar opozitia acuza ca desfasurarea acestor alegeri contribuie la climatul nefavorabil al negocierilor, pe langa luptele existente care ar putea duce la intensificarea conflictului armat potrivit planurilor Rusiei si Statelor Unite. Liderii occidentali si membrii opozitiei siriene au denuntat organizarea de alegeri parlamentare in Siria, perceputa ca o incercare de subminare a negocierilor de la Geneva.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri