Grecia ar putea reveni pe piata imprumuturilor pe termen mediu si lung, la care nu mai are acces din 2010, incepand de anul viitor, a declarat premierul elen Alexis Tsipras, citat de saptamanalul Real News, relateaza Le Figaro.

In prezent, Grecia se poate finanta de pe piata doar pe termen scurt, prin vanzarea catre banci de certificate de trezorerie, care au scadente de cel mult un an, potrivit News.ro. Insa accesul la imprumuturile pe termen mediu si lung de pe piata, prin vanzarea de obligatiuni cu scadente mai lungi, este blocat de la inceputul crizei datoriilor, in 2010, cu exceptia a doua vanzari de obligatiuni pe termen mediu in 2014, an in care tara a inregistrat un usor avans economic.

"Vom reveni pe piete in 2017", a spus Alexis Tsipras, in interviul care va fi publicat duminica si din care Real News a publicat cateva fragmente. Grecia depinde in prezent de finantarea acordata de marii creditori institutionali: Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana (BCE) si Fondul Monetar International (FMI), asa numita Troica.

Un acord intre Grecia si creditori a fost semnat in iulie 2015 pentru un al treilea imprumut, care a fost, insa, deblocat doar dupa ce guvernul lui Alexis Tsipras a adoptat doua reforme dure privind pensiile publice si impozitul pe venit. Grecia continua sa se afunde in recesiune. Potrivit Eurostat, economia Greciei a scazut in primul trimestru din acest an cu 1,3% fata de aceeasi perioada din 2015, cea mai slaba performanta din Uniunea Europeana.

Comparativ cu nivelul de varf atins in 2008, de 242 miliarde euro, produsul intern brut (PIB) al Greciei s-a redus cu 28%, pana la 176 miliarde euro in 2015. Statisticile oficiale arata ca Grecia avea, la finalul anului trecut, o datorie publica de 311,5 miliarde euro, echivalent cu 176,9% din PIB, in scadere de la nivelul maxim atins in 2014, de 180,1% din PIB.

Sursa foto: kwest / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri