"Incertitudinile au crescut, odata cu conflictele geopolitice, terorismul, afluxul de refugiati, iar in plus socul unei eventuale ieSiri a Regatului unit din Uniunea Europeana (Brexit) complica mediul economic mondial", afirma marile puteri economice in comunicatul final, publicat cu o luna inaintea referendumului britanic. Ministrul britanic al Finantelor George Osborne a avertizat, la randul sau, ca Regatului Unit ii va fi "extrem de dificil", in cazul unui Brexit, sa negocieze un nou acord comercial cu statele membre UE si cu zeci de tari din afara Europei, legate de Bruxelles printr-o intelegere specifica, potrivit News.ro.

"Este suficient sa vorbim cu ministrii Finantelor francez, german si din alte state europene pentru a intelege ca, daca Regatul Unit paraseste UE si vrea sa acceada pe piata unica (...), va trebui sa contribuim la bugetul UE, sa acceptam libertatea de miscare a persoanelor, totul fara a avea de spus un cuvant in legatura cu aceste politici", a spus Osborne. Cancelarul a avertizat ca valoarea sectorului imobiliar in Marea Britanie ar putea sa scada cu zece pana la 18% in cazul unui Brexit, potrivit unei analize a Trezorieriei, care urmeaza sa fie publicata saptamana viitoare.

"Consideram ca aceasta ar fi o decizie proasta pentru Regatul Unit", a declarat ministrul german al Finantelor Wolfgang Schäuble, citat de agentia de presa Bloomberg. "Insa este o decizie care le revine alegatorilor britanici", a adaugat el. De asemenea, "ne temem ca acest lucru ar putea avea consecinte negative asupra economiei europene si economiei mondiale", a adaugat Schäuble.

"Brexitul este foarte prezent in dezbateri, deoarece englezii au dorit clar acest lucru, direct, dat si pentru ca este un subiect de ingrijorare pentru G7", a subliniat ministrul francez al Finantelor Michel Sapin intr-un interviu pentru AFP. "Ar fi un eveniment nefast, cu consecinte foarte grele asupra cresterii (economice) a ansamblului tarilor noastre", a spus el. "Cei Sapte sunt desigur unanimi", a declarat Sapin ulterior, intr-o conferinta de presa, dupa doua zile de reuniuni ale ministrilor Finantelor si guvernatorilor bancilor centrale din Japonia, Statele Unite, Franta, Germania, Marea Britanie, Italia si Canada la Akiu, o mica statiune termala din regiunea Sendai (nord-est).

Citeste si:

"O iesire (din UE) ar avea consecinte grele nu doar pentru ca am fi rai cu Marea Britanie, ci deoarece logica economica ar fi extrem de dura", a apreciat el. Presedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, pe aceeasi lungime de unda cu Osborne, i-a avertizat vineri pe sustinatorii Brexitului ca UE va face viata grea Regatului Unit daca acesta va "dezerta" din UE dupa referendum. Britanicii urmeaza sa decida prin refrendum, pe 23 iunie, daca tara lor va ramane sau nu membra a Uniunii Europene. In afara de Osborne, premierul David Cameron si opzitia laburista fac campanie pentru ramanerea tarii in blocul european.

Ultimele sondaje releva un avans clar al taberei care sustine ramanerea in UE, insa proportia indecisilor ramane ridicata, ceea ce face rezultatul foarte nesigur. La aceasta serie de avertismente cu privire la un eventual Brexit participa o serie institutii multilaterale importante (FMI, OCDE). Directoarea generala a FMI Christine Lagarde a evocat, pe 13 mai, o perspectiva "rea, chiar foarte rea" in cazul unei iesiri a britanicilor din UE. O iesire a Marii Britanii din UE va transforma tara intr-o "destinatie mai putin atractiva pentru investitii japoneze", declara la inceputul lui mai, la Londra, premierul japonez Shinzo Abe.

Sursa foto: Michal Bednarek / Shutterstock