UPDATE: Ministerul Bavarez de Interne: 3 persoane au fost ucise in atacul din Munchen

Potrivit Reuters, ziarul Muencher Abendzeitung scrie ca pana la 15 persoane au fost ucise in acest centru comercial. Televiziunile transmit imagini de la fata locului, in care apar zeci de vehicule de interventie. Presa scrie ca este vorba despre un atacator. Elicoptere survoleaza zona respectiva, iar angajatii magazinelor nu le puteau parasi.

Politia din Munchen indeamna locuitorii sa evite zona. Fortele de ordine au confirmat anterior atacul, la centrul comercial Olympia Einkaufszentrum, dar au declarat ca nu au detalii despre victime, potrivit The Associated Press.

Un numar important de politisti intervine la incident, adauga agentia americana. Pe Twitter au inceput sa apara inregistrari cu oameni care fug ingroziti de focurile de arma.

Politia din Munchen confirma raniti si "posibil" morti in atac

Atacul armat la centrul comercial Olympia din Munchen s-a soldat cu raniti si "posibil" cu morti, a declarat vineri un purtator de cuvant al politiei din oras pentru DPA. Situatia este in continuare neclara, a adaugat el. Politia a primit un telefon catre ora locala 18.00 (19.00, ora Romaniei), potrivit unei purtatoare de cuvant.

Citeste si:

"Se pare ca este un incident de amploare", a apreciat ea.

Politia a izolat zona, langa Parcul Olimpic din Munchen. Potrivit site-ului cotidianului Sueddeutsche Zeitung, mai multe persoane au fost ucise in atac.

Autorul atacului din Munchen ar fi fugit din mall catre o statie de metrou. Circulatia a fost suspendata pe mai multe linii de tren, autobuz si tramvai