Candidata democrata Hillary Clinton il devanseaza pe rivalul ei Donald Trump cu sapte puncte procentuale, potrivit unui sondaj national de opinie Reuters/Ipsos, efectuat in contextul in care republicanul dezminte acuzatii de agresiune sexuala, relteaza Reuters.

Sondajul, efectuat in saptamana 7-13 octombrie si publicat joi, arata ca 44% dintre respondenti, care afirma ca se vor prezenta la urne, o sustin pe Clinton, iar 37% pe Trump. Un sondaj Reuters/Ipsos o credita marti pe democrata cu opt puncte procentuale in fata republicanului. Alte doua femei l-au acuzat vineri pe Trump de agresiune sexuala, inclusiv o fosta participanta la reality-show-ul "The Apprentice", iar republicanul, animatorul emisiunii, a respins aceste acuzatii, dar si acuzatii anterioare, ca facand parte dintr-un complot politico-mediatic care vizeaza sa-l disrediteze cu doar cateva saptamani inainte de scrutin, scrie News.ro.

Echipa de campanie a lui Trump a depus eforturi sa recupereze terenul pierdut dupa publicarea, in urma cu o saptamana, a unei inregistrari video din 2005 in care acesta se lauda ca poate pipai femei si sa le faca avansuri sexuale doar pentru ca este o celebritate. Sustinerea lui Clinton a crescut in cele sapte zile in care s-a desfasurat sondajul. In ultima luna din august, cei doi candidati aveau aproximativ acelasi nivel de sustinere, potrivit Reuters.

De atunci, Clinton si Trump s-au infruntat in doua dezbateri televizate foarte urmarite, in urma carora Clinton a obtinut o victorie, potrivit sondajului Reuters/Ipsos. Fostul secretar de Stat conduce, de asemenea, intr-un sondaj separat, care include si alti candidati la presedintie. Astfel, 44% dintre alegatorii probabili intervievati o sustin pe Clinton, 37% il sustin pe Trump, 6% pe candidatul libertarian Gary Johnson, iar 2% o sustin pe Jill Stein de la Partidul Verde.

Ancheta Reuters/Ipsos a fost efectuata online, in engleza, in toate cele 50 de state americane. Cel mai recent sondaj a fost efectuat pe un esantion de 2.889 de persoane care sunt considerate alegatori probabili avand in vedere statutul lor de alegatori inregistrati, istoricul votului si intentia de vot declarata. Sondajul are o marja de eroare de plus sau minus 2%. Alte sondaje o crediteaza tot pe Clinton cu un avantaj, care s-a consolidat odata cu apropierea alegerilor, pe 8 noiembrie. Potrivit site-ului RealClearPolitics, care monitorizeaza cele mai importante sondaje de opinie, Clinton il devanseaza pe Trump cu o medie de sapte puncte procentuale.

Sursa foto: Trevor Collens/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri