BAE Systems a castigat un contract de 450 de milioane de lire sterline, pentru livrarea de aparate de zbor Hawk catre Ministerul Apararii din Marea Britanie, in ciuda acuzatiilor de coruptie investigate de autoritati, informeaza ziarul The Independent citat de NewsIn
Ministerul Apararii a achizitionat astfel 28 de aparate Hawk, care vor fi folosite pentru antrenarea pilotilor Royal Air Force si Royal Navy, care urmeaza sa foloseasca avioane de lupta de ultima generatie, precum Eurofighter Typhoon sau F-35 Joint Strike Fighter.

Intelegerea a fost incheiata la scurt timp dupa ce Biroul pentru Fraude Grave (SFO) din Marea Britanie si-a extins investigatia referitoare la acuzatiile de coruptie aduse companiei de armament BAE Systems, suspectata ca a platit si in Romania, un comision neoficial de sapte milioane de lire pentru a obtine contractul de modernizare a celor doua fregate Regina Maria si Regele Ferdinand.

Aceleasi acuzatii vizeaza vanzarea a 28 de aparate de zbor Hawk in Africa de Sud, in 2001. La inceputul acestei saptamani, reprezentantii SFO si ai Ministerului Apararii au perchezitionat casa si birourile unui om de afaceri din Zimbabwe, care a fost suspectat ca ar fi fost agentul BAE pentru Africa de Sud, pentru efectuarea operatiunilor ilegale.

SFO a confirmat ca perchezitiile au avut legatura cu investigatiile care sunt in desfasurare, in cazul BAE, pentru coruptie in cazul unor vanzari de armament, insa reprezentantii Biroului au refuzat sa dea detalii.

SFO investigheaza cea mai mare companie de armament din Europa inca din 2004, dar se concentrase, anterior, asupra tranzactiilor din Arabia Saudita si, mai recent, din Romania. in prezent, in vizor este luat omul de afaceri din Zimbabwe, John Bredenkamp.

"Putem confirma ca atat SFO, cat si politia au efectuat descinderi, in dimineata zilei de 17 octombrie, la patru adrese, doua in Berkshire si doua la Londra", a declarat un purtator de cuvant al SFO. "Raidurile fac parte dintr-o ancheta in curs referitoare la tranzactii incheiate in domeniul apararii in care BAE System este prim contractor. Nu au fost operate arestari", a precizat oficialul.

Potrivit BBC, John Bredenkamp este un om de afaceri alb, cu cetatenie zimbabweana, care locuieste in Marea Britanie si are o avere estimata la 700 de milioane de lire. in 2002, un raport al Natiunilor Unite il desemna drept dealer principal de armament in tari africane, inclusiv in Republica Democrata Congo si Zimbabwe.

Raportul afirma, de asemenea, ca are legaturi cu BAE Systems prin intermediul investitiilor sale la compania sud-africana, Aviation Consulting Services (ACS) - o companie pentru tranzactii cu armament, pe a carei lista de clienti figura si BAE. Raportul ONU sustinea ca ACS a incalcat embargoul asupra armamentului impus Zimbabwe de Marea Britanie si Europa, furnizand acestei tari, la inceputul anului 2002, piese pentru aeronave fabricate de BAE.

SFO a deschis in 2004 o investigatie asupra BAE in urma unor suspiciuni de nereguli contabile, care s-a concentrat asupra relatiei dintre BAE si doua firme mici de turism care i-au transportat pe oficialii sauditi in numele BAE. SFO a anuntat in iunie ca investigheaza, impreuna cu autoritatile romane, afacerea din 2003 referitoare la modernizarea a doua fregate cumparate de Romania de la Marea Britanie prin intermediul BAE.

Romania a platit companiei BAE suma de 116 milioane de lire pentru modernizarea celor doua fregate de tip 22, in timp ce statul britanic le vanduse companiei cu doar 100.000 de lire bucata. Serious Fraud Office din Londra investigheaza acuzatiile potrivit carora BAE ar fi platit offshore comisioane totalizand sapte milioane de lire pentru a incheia aceasta afacere.

"Ancheta SFO este un proces in desfasurare in care BAE System continua sa coopereze deplin. Cum aceasta ancheta este in desfasurare, nu putem face alte comentarii in aceasta etapa", a declarat o purtatoare de cuvant a BAE.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri