Autoritatea de control a mediului din Rusia, Rosprirodnadzor, a devenit un \"instrument de presiune\" folosit de putere impotriva companiilor petroliere, adesea in scopuri politice, estimeaza analistii si ecologistii citati de AFP
Aceasta agentie a obtinut, rapid, un loc dominant in actualitatea economica, la doi ani de la crearea sa, in cadrul Ministerului Resurselor Naturale. Agentia a readus, recent, in discutie, dezvoltarea proiectului Sakhalin-2, condus de grupul anglo-olandez Shell si a anuntat verificarea activitatii companiilor Total si TNK-BP, dar si pe cea a grupurilor rusesti Lukoil si Rosneft.

Unul dintre directorii de la Rosprirodnadzor, Oleg Mitvol, a acuzat aceste companii de poluarea apelor, de distrugerea padurilor si ca isi instaleaza conductele de petrol sau gaze in zone protejate. Aceste acuzatii au provocat satisfactia grupurilor ecologiste, completeaza AFP. "Ecologistii imi sunt colegi. stiu cum sa ma lupt cu multinationalele", a declarat, potrivit NewsIn, Mitvol, care si-a cultivat imaginea de aparator ecologist care colaboreaza cu Greenpeace si cu Fondul Mondial de Mediu (WWF), mai apreciaza AFP.

Incepand cu 1998, organizatiile nonguvernamentale ecologiste s-au adresat guvernului, solicitand anularea aprobarilor ecologice pentru Sakhalin-2, insa fara a obtine rezultate. "in sfarsit, autoritatile ne asculta!", a declarat reprezentantul Uniunii Socio-Ecologice, Maxim Chingarkine.

O serie de analisti sustin, insa, ca interesul subit al autoritatilor pentru problemele de mediu ascunde interese politice. "Autoritatile folosesc Rosprirodnadzor ca pe un instrument de presiune asupra companiilor. De ce nu se ocupa, mai degraba, de orasul Dzerjinsk, situat la est de Moscova, poluat cu deseuri chimice si considerat de expertii mondiali drept unul dintre cele mai poluate locuri din lume", a declarat reprezentantul unei alte organizatii ecologice, Roman Poukalov.

Dupa afacereaYukos, in cadrul careia rolul dominant i-a revenit serviciului fiscal, care a sustinut Kremlinul in lichidarea unei companii care devenise independenta de stat, autoritatile din Rusia au ales o noua arma, care este controlul ecologic, relata, in cursul acestei saptamani, presa rusa.

Proiectul Sakhalin-2 a fost afectat de decizia Kremlinului de a reclama o serie de probleme tehnice si ecologice, analistii fiind de parere ca aceasta initiativa vine pe fondul dorintei autoritatilor ruse de a-si extinde controlul asupra resurselor nationale, in special asupra sectorului energetic.

Grupul anglo-olandez Shell exploateaza campurile petroliere din largul insulei Sakhalin, din oceanul Pacific si construieste cea mai mare uzina de productie de gaz natural lichefiat din lume, care este gata sa inceapa livrarile catre clientii din zona Asia-Pacific si Statele Unite din 2008.

Partenerii grupului Shell in proiectul Sakhalin-2 sunt firmele nipone Mitsui si Mitsubishi. Monopolul rus de gaze naturale Gazprom a fost de acord sa achizitioneze o participatiune de 25% din proiectul Sakhalin-2, oferind in schimb o parte mai mare din campul gazeifer din vestul Siberiei.

In ceea ce priveste proiectul Sakhalin-1, condus de compania americana ExxonMobil, verificarea va incepe din data de 9 noiembrie a acestui an. Presa rusa sustine ca Rosneft ar dori sa-si creasca participarea in cadrul acestui proiect, de la 20% la 40%.

Pe de alta parte, presa mai apreciaza ca verificarile asupra Lukoil si Rosneft ar fi doar pretexte care sa dovedeasca "echilibrul" in tratarea, de catre Kremlin, a firmelor locale si a celor straine si pentru a masca "interesele politice".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri