Vicepresedintele american Mike Pence i-a spus premierului turc Binali Yildirim ca Washingtonul vrea un nou start in relatiile dintre cele doua tari, au declarat surse de la biroul lui Yildirim, in conditiile in care relatiile dintre Turcia si SUA s-au deteriorat in timpul administratiei Obama, relateaza Reuters.

Mike Pence si Yildirim s-au intalnit in marja Conferintei pentru Securitate de la Munchen, Germania, si au discutat despre imbunatatirea relatiilor, intensificarea cooperarii in lupta impotriva terorismului si necesitatea de a colabora pentru a gasi o solutie permanenta pentru Siria, potrivit News.ro.

Yildirim i-a spus lui Mike Pence ca, daca SUA ar lua masuri pentru a indeplini cererile Turciei privindu-l pe Fethullah Gulen, clericul care traieste in Statele Unite si pe care Ankara il acuza pentru tentativa esuata de lovitura de stat din luna iulie, acest lucru ar deschide calea pentru un nou inceput in relatii.

Relatiile dintre SUA si Turcia – care are a doua armata ca marime din NATO si este un aliat-cheie in lupta impotriva organizatiei teroriste Statul Islamic in Siria si Irak - s-au deteriorat semnificativ dupa tentativa de puci.

Pe langa refuzul de a-l extrada pe Gulen, Ankara a fost nemultumita si de faptul ca SUA sustin o militie kurda care lupta impotriva Statului Islamic in Siria. Turcia considera grupare o extensie a separatistilor PKK, care lupta de trei decenii impotriva fortelor Ankarei pentru autonomia regiunii Kurdistan.

Erdogan crede ca relatiile se vor imbunatati in mandatul lui Donald Trump. Cei doi au discutat la telefon luna aceasta, iar discutia a fost pozitiva, a spus o sursa din Presedintia turca.

Sursa foto: Gino Santa Maria / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri