Actualul ministru de interne francez si posibilul candidat, din partea dreptei conservative, la alegerile prezidentiale din 2007, Nicolas Sarkozy, a reiterat criticile la adresa politicii monetare practicate de Banca Centrala Europeana.

"Am votat adoptarea monedei unice si sunt in favoarea acesteia", a declarat Sarkozy concorm NewsIn, in cadrul unei dezbateri desfasurate la Universitatea Sorbona, din Paris. "Nu accept, insa, ca cineva sa sustina ca nu exista decat o cale pentru a elabora politica monetara referitoare la euro si ca suntem singura zona monetara europeana care a creat o moneda puternica dar care nu profita de pe urma acesteia", a adaugat Sarkozy.

Nicolas Sarkozy este, in prezent, ministrul de interne al Frantei si presedintele partidului conservator, care se afla la Conducere. De asemenea, se anticipeaza ca, in ianuarie, Sarkozy sa fie nominalizat de aripa dreapta la candidatura pentru alegerile prezidentiale din 2007.

Socialista Segolene Royal ar putea domina, de asemenea, cursa electorala, alaturi de Sarkozy. Royal a criticat, la randul sau, politica monetara a BCE, spunand ca aceasta ar trebui sa se concentreze pe sustinerea cresterii economice si pe lupta impotriva inflatiei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri