Cotidianul The Times face un calcul, pe baza anuntului facut marti de ministrul John Reid in legatura cu accesul pe piata britanica a fortei de munca din Romania si Bulgaria, si estimeaza ca mai mult de 30.400 de noi imigranti ar putea cauta de lucru in Regatul Unit, dupa aderarea celor doua tari.

John Reid a cedat ingrijorarii publice din ce in ce mai mari in legatura cu imigratia si a anuntat marti un pachet de masuri, care impune cote si amenzi, in dorinta de a limita imigrantia din Romania si Bulgaria, scrie The Times in editia electronica de miercuri, citat de NewsIn.

Numarul muncitorilor necalificati din cele doua state care ar putea obtine permise de munca in Marea Britanie a fost stabilit de Ministerul de Interne la 19.750. Ei vor fi autorizati sa lucreze numai in sectorul agroalimentar. Totusi, subliniaza The Times, un numar impredictibil de astfel de muncitori vor putea veni in Marea Britanie, fara niciun fel de restrictii, daca isi declara statutul de "self-employed" (pe cont propriu).

O alta categorie de imigranti care vor fi primiti in Marea Britanie este cea a persoanelor cu inalta calificare. Pana in prezent, mai putin de 100 de romani si bulgari au venit sa munceasca in Marea Britanie in cadrul programului special privitor la imigrantii cu inalta calificare. Studentii care sunt inscrisi la colegii sau universitati autorizate de stat vor putea veni in Marea Britanie si vor avea voie sa-si ia slujbe part-time. Numarul acestora a fost, anul trecut, de 1.213.

Imigrantii avand o calificare intr-un domeniu unde nu exista rezidenti britanici care ar putea ocupa slujba respectiva vor putea obtine un permis de munca pe baza unor teste si a unui punctaj. Anul trecut, aceasta categorie a cuprins 1.740 de romani si bulgari. Toate aceste grupuri totalizeaza 22.800 de persoane, muncitorii pe cont propriu fiind exclusi, precizeaza The Times.

Potrivit unor estimari anterioare, imigrantii ce desfasoara activitati independente, care au venit in Marea Britanie dupa extinderea UE din 2004, au reprezentat o treime din totalul imigrantilor. Daca aceasta tendinta se va repeta dupa aderarea Rominiei si Bulgariei la UE, atunci ar insemna ca mai mult de 30.400 de persoane din Romania si Bulgaria ar putea veni in Marea Britanie sa caute de lucru, conchide The Times.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri