Sute de mii de turci au comemorat in noaptea de sambata spre duminica un an de la tentativa de lovitura de stat impotriva presedintelui Recep Tayyip Erdogan, care a promis sa le ”smulga capul tradatorilor”, relateaza AFP.

Marcand acest eveniment care a traumatizat Turcia, Erdogan a participat la un miting in masa la Istanbul, unde a inaugurat un memorial dedicat celor 250 de victime ale puciului esuat, iar apoi a sustinut un discurs emontionat in Parlament, la Ankara, dupa care a inaugurat, in zori, alt memorial in fata palatului prezidential, potrivit News.ro.

Zeci de persoane s-au adunat in apropierea palatului, iar mii de alte persoane au venit sa asiste la acest ultim eveniment, care a incheiat ceremonia oficiala a acestei prime aniversari. Esecul puciului a fost salutat de Recep Tayyip Erdogan ca o ”victorie a democratiei”, insa riposta sa in forta, marcata de arestari si destituiri in masa a provocat ingrijorarea tarilor europene si unor ONG-uri cu privire la drepturile omului.

Acuzandu-l pe predicatorul Fethullah Gülen ca se afla in spatele puciului, ceea ce acesta neaga, Ankara a lansat epurari de o amploare fara precedent impotriva unor presupusi sustinatori ai acestuia - peste 50.000 de persoane au fost arestate, iar peste 100.000 destituite in valuri succesive.

”Vom smulge capul acestor tradatori”, a amenintat sambata noaptea Recep Tayyip Erdogan, intr-un discurs inveninat, in apropiere de Podul Martirilor de la 15 iulie, peste Bosfor, la Istanbul, in fata unei multimi de cateva sute de mii de persoane. Reiterandu-si sustinerea fata de reinstituirea pedepsei cu moartea, Erdogan a propus introducerea unei tinute unice pentru presupusii pucisti incarcerati, dupa modelul combinezonului portocaliu pe care-l poarta detinutii de la inchisoarea militara americana de la Guantanamo Bay (Cuba).

Intr-o ceremonie, duminica dimineata, in fata Parlamentului de la Ankara, bombardat de pucisti anul trecut, Erdogan a adus un omagiu apasat compatriotilor sai care au infruntat tancuri ”cu un steag in mana si cu credinta lor in inima”. Intreaga tara s-a mobilizat pentru a marca un an de la puciul esuat. Dupa miezul noptii, cele aproximativ 90.000 de moschei din tara au difuzat rugaciuni in memoria mortilor.

Intr-un ecou la mobilizarea populara care a contribuit la oprirea puciului de anul trecut, zeci de mii de turci au ocupat pietele publice, in toata Turcia, participand la o ”veghe democratica” pana la miezul noptii.

”Am fost in strada inca de la inceput, anul trecut (...). Sunt aici, astazi, pentru a face in asa fel incat (puciul) sa nu fie uitat”, a declarat Murat pentru AFP la Ankara. ”Ne vom apara presedintele pana la capat”, a dat asigurari Nagihan, o sustinatoare a lui Recep Tayyip Erdogan. Acest puci esuat ”a permis sa se curete tara de teroristi”, a continuat ea, referindu-se la epurari. ”Deci a fost un lucru bun, chiar daca a fost dureros”.

La un an dupa ce a trait cea mai violenta forma de constestare a puterii sale, Recep Tayyip Erdogan, care conduce Turcia din 2003, este mai puternic ca niciodata. O revizuire controversata a Constitutiei ii permite, teoretic, sa ramana la putere pana in 2029.

Opozantii sai il acuza de deriva autocratica de la tentiva de stat, insa Erdogan a respins criticile, inclusiv occidentale, denuntand o ”lipsa de empatie” a tariloreuropene, cu care relatiile s-au tensionat. Guvernul turc afirma ca masuri de exceptie, adoptate in cadrul starii de urgenta instituite de un an, sunt necesare pentru a curata statul de lemente gulemiste care l-au infiltrat in mod sistematic timp de zeci de ani.

Vineri peste 7.000 de militari, politisti si angajati ai mai multor ministere au fost radiati prin decret. Insa, depasind cadrul presupusilor sustinatori ai lui Gülen, aceasta urmarire a vizat mediile prokurde, ale caror principali lideri politici au fost incarcerati, jurnalisti critici sau ONG-uri. Aceste evolutii au polarizat profund societatea intre turci pro si anti-Erdogan. In pofida faptului ca toate partidele politice au promis unitate dupa traumatismul de la 15 iulie, peisajul politic este mai fracturat ca niciodata.

O miscare de protest si de aparare a ”justitiei” condusa de liderul principalului partide de opozitie (CHP), Kemal Kiliçdaroglu, a reusit sa mobilizeze sute de mii de nemultumiti. ”In anul care a trecut (...), justitia a fost aneantizata”, iar ”starea de urgenta a devenit permanenta”, a denuntat sambata Kiliçdaroglu intr-o sesiune parlamentara extraordinara.

Sursa foto: kafeinkolik / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri