Simona Halep, locul 2 WTA si cap de serie numarul 2, a obtinut, miercuri, primul succes in fata rusoaicei Mariei Sarapova, locul 104 WTA, impunandu-se cu scorul de 6-2, 6-2, si calificandu-se in sferturile de la Beijing, potrivit News.ro.

Serviciul, chiar si al doilea, a fost arma cu care Simona Halep a "rapus-o" in premiera pe Sarapova, mai puternic, mai lung, mai aproape de linii. Doar doua mingi de break (una fructificata) i-a oferit jucatoarea romana rivalei, dominand-o categoric la acest capitol (11 mingi de break avute, din care a fructificat 7).

Apoi Simona Halep a dat dovada de calm si inteligenta, simtindu-si adversara mai grabita si mai lipsita de precizie ca niciodata. Halep a avut de-a face cu aceeasi agresivitate feroce din partea Mariei Sarapova, dar nu s-a lasat descumpanita, nu a incercat sa atace sau sa riste nejustificat. Rusoaica a "bubuit" toate mingile, Simona a raspuns cu mult efort, cu o defensiva corecta, cu atentie la retur, punctand "chirurgical" atunci cand a fost sigura de ea.

Forta si presiunea Mariei Sarpova s-au oprit in fileu sau au trecut dincolo de dimensiunile terenului si nici macar antrenorul Sven Groeneveld nu a putut opri aceasta "generozitate". Cu 39 de greseli nefortate in dreptul Sarapovei (doar 6 Halep), victoria Simonei Halep a devenit mult mai usoara (15-12 la mingi direct castigatoare).

Halep a obtinut break-ul chiar in primul ghem al meciului. Insa apoi a servit slab - cel mai slab serviciu din aceasta intalnire - si Sarapova a egalat. A urmat un nou break al romancei, consolidat cu seviciul, la 0, si inca un break. La 1-5, jucatoarea rusa si-a facut serviciul, dar a cedat imediat setul, cu 2-6, dupa 33 de minute de joc.

In setul secund, tot Halep a rupt echilibrul, la 1-1, si a mentinut acelasi ritm bun pe propriul serviciu. A mai cedat un ghem la 3-1, apoi a terminat setul cu acelasi 6-2, dupa o ora si 12 minute de joc.

In faza urmatoare, Simona Halep va evolua cu rusoaica Daria Kasatkina, locul 34 WTA sau cu poloneza Agnieszka Radwanska, locul 11 WTA.

Sarapova despre meciul cu Halep: A facut cel mai bun meci impotriva mea

Maria Sarapova a laudat jocul Simonei Halep din meciul de miercuri, de la China Open, spunand ca adversara ei a facut cea mai buna partida din cele opt jucate impreuna.

"Cred ca a facut un meci incredibil, probabil cel mai bun dintre toate partidele disputate impotriva mea. Eu nu am fost taioasa, nu am vazut bine mingea, nu m-am miscat cum ar fi trebuit impotriva ei. A lovit consistent mingea, nu a comis multe erori nefortate, procentajul ei la sevriviciu a fost chiar mare. A facut toate lucrurile cum trebuie", a declarat Sarapova, conform site-ului WTA.

Calificarea in sferturi este recompensata la Beijing cu 149.138 de dolari si 215 puncte WTA.

Anul trecut, Halep a ajuns in optimi la China Open. Anterior, cea mai buna performanta a ei la competitia chineza a realizat-o in 2014, cand a atins tot faza sferturilor de finala.

Sursa foto: lev radin/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri