Odata cu castigarea majoritatii in Camera Reprezentantilor din Congresul american de catre Partidul Democrat, analistii de piata estimeaza ca impactul asupra pietelor financiare va fi limitat, in ciuda unor posibile schimbari ale directiilor economice, conform NewsIn.
Un analist de piata al D.A. Davidson & Co, Fred Dickson, este de parere ca "odata cu acesta schimbare piata nu va fi confruntata cu consecinte majore, avand in schimb ramificatii in cadrul sectoarelor de asistenta medicala, energie si al industriilor de aparare. Companiile de farmaceutice vor fi mult mai atent verificate in viitor".

Presedintele grupului de investitii Birkelbach Investment Securities din Chicago, Carl Birkelbach a declarat ca " odata cu obtinerea controlului asupra Camerei Reprezentantilor de catre partidul democrat, se va observa o tendinta de retragere cat mai curand a trupelor americane din Irak, lucru ce va fi benefic pentru economie, dar aceasta victorie va afecta actiunile companiilor din sectorul de aparare. Este posibila si o tendinta de a majora taxele pentru companiile energetice iar grupurile farmaceutice nu vor mai primi fonduri atat de usor prin intermediul organizatiilor private de sanatate".

"Realitatea este ca din punct de vedere al pietei acest rezultat nu va afecta piata prea mult. in cel mai rau caz vom asista la un blocaj, iar in cel mai bun caz la situatii de compromis. in final nu cred ca acest rezultat va genera efecte pozitive sau negative in ceea ce priveste pietele de obligatiuni sau actiuni", a declarat analistul de piata al Stone & McCarthy, John Canavan.

"Problema principala este daca republicanii isi vor putea mentine controlul Senatului. Daca acest lucru se va adeveri, cred ca va fi cel mai bine pentru dolar", a precizat directorul pentru analiza monetara al Action Economics, Ron Simpson.

"Din punct de vedere al investitorilor, daca democratii vor castiga controlul asupra intregului Congres sau numai asupra unei singure camere, tratamentul preferential aplicat castigurilor de capital si dividendelor nu va mai continua si in cele din urma aceste rate preferentiale de impozitare vor expira. Pe masura ce ne vom apropia de momentul alegerilor din 2008 ne putem astepta la o reducere substantiala pe piata de capital, investitorii dorind sa beneficieze cat mai este posibil de taxa redusa aplicata castigurilor de capital", este de parere analistul de investitii al Stewart Capital Advisors LLC, Malcolm Polley.

"Pietele financiare ar fi multumite daca republicanii vor mentine controlul asupra Senatului, deoarece ar aduce cu sine un sentiment de stabilitate, ceea ce este cel mai important lucru pentru piete. Ar putea insa sa apara tendinte de a modifia politicile de impozitare a castigurilor de capital si dividendelor", a afirmat un economist al Wachovia Securities, Mark Vitner.

Pe plan international, dolarul s-a aflat sub presiune, operatorii bursieri temandu-se ca victoria democratilor ar putea aduce cu sine politici economice mai putin favorabile pietei.

La Tokyo, dolarul a scazut miercuri pana la valoarea de 117, 55 yeni fata de valoarea inregistrata in ziua precedenta, de 117,68 de yeni. Moneda euro a a prezentat in schimb o usoara crestere, fiind valorizat la 1,2776 dolari/euro, fata de nivelul predecent de 1,2773 dolari/euro. "Nimeni nu doreste sa sustina dolarul daca democratii vor controla politica economica a Statelor Unite", a precizat un analist al bancii japoneze Resona, Shinji Kobayashi.

"Victoria democratilor aduce cu sine anumite politici economice mai rezervate, ceea ce va face investitorii ce detin conturi importante in moneda americana sa doreasca sa vanda dolari", este de parere analistul bancii JPMorgan Chanse Bank, Tohru Sasaki.

Democratii sunt in general perceputi ca fiind mult mai putin favorabili pentru mediul de afaceri decat republicanii.

In ciuda acestui fapt, analistii au primit cu satisfactie victoria democratilor in Camera Reprezentantilor din Congresul american, fiind de parere ca acest lucru va duce la examinarea mai critica a cheltuielilor guvernului lui George Bush.

Perspectiva unei victorii democrate a afectat bursa de la Tokyo, a carei activitate s-a incheiat insa inainte de publicarea primelor rezultate oficiale. Indicele Nikkei a scazut cu 1,08%, piata asteptand reactiile de pe Wall Street.

Bursa de la Seoul a cunoscut o scadere de 0,53% iar cea de la Sydnez de 0,59%, acest lucru nefiind insa legat de rezultatele alegerilor din America si mai mult de ingrijorarile legate de majorarea ratelor dobanzilor.

Victoria democratilor a afectat si bursele europene, la Paris indicele CAC 40 a scazut cu 0,30% iar la Londra indicele FTSE a scazut cu 0,44%. Bursa de la Frankfurt a inregistrat o scadere de 0,49% iar indicele bursier european Eurostoxx 50 a contabilizat o scadere de 0,47%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri