Cateva zeci de organizatii neguvernamentale au cerut, intr-o scrisoare trimisa premierului britanic Tony Blair, redeschiderea anchetei pentru coruptie care vizeaza BAE Systems si Arabia Saudita, dupa ce investigatia a fost inchisa luna trecuta din "motive strategice", informeaza NewsIn.

Circa 80 de semnatari, din 18 tari, intre care Amnesty International, Transparency International, Friends of the Earth sau Oxfam, au semnat la sfarsitul saptamanii trecute o scrisoare comuna adresata lui Blair pentru a denunta "mesajul" trimis, in opinia lor, de aceasta afacere - "Firmele care fac comert cu tari considerate de guvern ca avand o importanta strategica sunt mai presus de lege si pot recurge la practici de coruptie in totala impunitate".

Organizatiile ii atrag atentia lui Blair asupra riscului de a "anula progresele realizate in ultimii ani de cei 36 de semnatari ai Conventiei OECD in lupta impotriva coruptiei". Semnatarii scrisorii considera ca afacerea BAE Systems "ameninta punerea in aplicare a recentei Conventii a Natiunilor Unite impotriva coruptiei", care incearca sa determine tarile, mai ales marile puteri emergente ca India, China sau Rusia, sa aiba practici comerciale corecte.

Citeste si:

In plus, aceasta afacere "este susceptibila sa cauzeze un prejudiciu ireparabil reputatiei Marii Britanii de campioana a luptei anticoruptie pe scena internationala", apreciaza semnatarii scrisorii. Procurorul general al Marii Britanii a anuntat in 14 decembrie inchiderea unei anchete a Serious Fraud Office (SFO) asupra contractelor militare semnate intre Londra si Riyad incepand din 1985, precizand ca a luat aceasta decizie la sfatul premierului Blair.

Inchiderea anchetei a permis BAE sa obtina confirmarea unui nou contract cu sauditii pentru cumpararea a 72 de avioane de vanatoare Eurofighter. OECD si doi importanti actionari de la BAE Systems au adresat deja scrisori guvernului britanic cerand explicatii in legatura cu inchiderea anchetei si pledand pentru redeschiderea investigatiilor. in aceasta luna, presa a dezvaluit existenta a doua noi anchete pentru coruptie implicand BAE, in Africa de Sud si Tanzania.