Uniunea Europeana a dezvaluit planul de a crea cinci rute de transport rapid prin Europa, catre nordul Africii si Orientul Mijlociu, cu costul de 45 miliarde de euro (58 miliarde de dolari), pana in 2020.

Planul a fost elaborat de Executivul UE, care doreste sa scurteze timpul de calatorie pe respectivele rute prin impunerea de proceduri rapide de trecere a granitelor, armonizarea documentelor de transport, simplificarea regulilor vamale si imbunatatirea infrastructurii de transport.

Rutele vor lega Norvegia de Rusia, Europa Centrala de regiunea Marii Caspice prin Ucraina, Balcanii de regiunea Marii Rosii prin Turcia si Orientul Mijlociu si Europa Occidentala de sudul Africii, informeaza NewsIn, citand Reuters. Comisia Europeana a anuntat ca va lansa negocierile cu statele vecine pentru crearea rutelor pe mare, uscat si feroviare.

Citeste si:

"Imbunatatirea legaturilor de transport cu vecinii nostri va determina atat relatii mai apropiate cu acestia cat si progresul in comert si turism", a declarat comisarul european pentru relatii externe, Benita Ferrero-Waldner.

Crearea rutelor va costa aproximativ 45 de miliarde de euro pana in 2020 si marea parte a costurilor va trebui acoperita, individual, de catre statele membre, a adaugat purtatorul de cuvant pentru transporturi al Comisiei, Michele Cercone. Planul va extinde partial "reteaua transeuropeana", sau rutele strategice de transport in interiorul UE, catre statele vecine.

"Extinderea retelelor transeuropene catre balcani si Turcia va impulsiona dezvoltarea economica in regiune", a declarat comisarul european pentru extindere, Olli Rehn.