Banca olandeza ABN AMRO a anuntat joi cresterea cu 7,6% a profitului net inregistrat in anul 2006, dupa preluarea grupului Antonveneta si vanzarea diviziei sale imobiliare Bouwfonds.

Banca olandeza a anuntat ca planuieste sa rascumpere actiuni in valoarea de un miliar de euro (1,3 miliarde dolari) pana la sfarsitul lunii iunie 2007, obiectivul pentru anul in curs fiind de a realiza castiguri de 2,30 euro pe actiune.

Cea mai mare banca olandeza, ABN AMRO, a declarat ca in anul 2006 a inregistrat un profit net de 4,715 miliarde euro, ceea ce reprezinta 2,50 euro pe actiune, depasind performanta inregistrata in cursul anului precedent, cand profitul net s-a ridicat la 4,38 miliarde euro, reprezentand 2,43 euro pe actiune.

Analistii estimasera, in medie, un nivel al profitului de 4,54 miliarde euro.

Presedintele consiliului de administratie al ABN AMRO, Rijkman Groenink, a declarat intr-un comunicat ca mentinerea sub control a costurilor va reprezenta una dintre prioritatile anului 2007, anticipand ca grupul pe care il reprezinta va beneficia de crestere in Italia, Asia si Brazilia.

"Suntem increzatori ca anul 2007 va fi un an bun", a declarat Groenik.

ABN a anuntat ca in al patrulea trimestru al anului 2006 a inregistrat venituri de 1,36 miliarde euro, in crestere fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand beneficiase de venituri de 1,14 miliarde euro, depasind si estimarile analistilor, care mizau pe venituri de 1,23 miliarde euro.

ABN Amro are drept obiectiv cresterea economica prin extinderea activitatilor sale pe plan international, achizitionand in cursul anului trecut grupul bancar italian Antonveneta pentru suma de peste opt miliarde de euro.

Obiectivul ABN AMRO este de a face economii anuale de 900 de milioane de euro pana in 2008, acest obiectiv fiind pus in practica odata cu decizia de restructurare luata in cursul anului trecut, intentia bancii fiind de a se concentra pe banci de dimensiuni mici si medii.





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri