Gazprom a acceptat in decembrie 2006 sa preia controlul acestui proiect pentru suma de 7,45 miliarde dolari, iar reprezentantii Gazprom si cei ai companiei Royal Dutch Shell au spus ca se asteapta sa incheie tranzactia in primul trimestru al anului in curs.

Tranzactia a fost semnata ieri dupa ce negocierile s-au impotmolit mult timp in birocratie si protocol guvernamental. "Maine (n.red. astazi) vom incepe sa numim sefii", a spus potrivit NewsIn, directorul general adjunct al Gazprom, Alexander Medvedev. Medvedev a precizat ca noii-numiti, inclusiv directorul general, care vor prelua functiile inainte de lansarea proiectului in 2008, nu vor proveni neaparat din cadrul companiei Gazprom.

Sahalin-2 este unul dintre cele trei acorduri pentru impartirea productiei din sectorul energetic rusesc. Aceste acorduri permit proiectului sa ramburseze costurile din castiguri inainte de a plati statului partea cuvenita din venituri.

Citeste si:

Sub conducerea companiei Shell, costurile proiectului s-au dublat la 22 miliarde dolari, fapt care a infuriat guvernul rus si a fortat compania Shell sa poaret luni intregi de negocieri, in urma carora Gazprom a convins-o sa ii acorde pachetul de control.

Ministerul rus al energiei a anuntat miercuri ca au fost aprobate costuri rambursabile de 19,4 miliarde dolari pentru faza a doua a acestui proiect pana in 2014, de catre consiliul de supraveghere al proiectului. Costurile primei etape a proiectului au fost de 2 miliarde dolari. Costurile totale ale proiectului, rezultate pe baza acestor date, sunt de 21,4 miliarde dolari.

Compania Royal Dutch Shell si partenerii sai japonezi Mitsui si Mitsubishi au renuntat fiecare la cate jumatate din participatiile detinute la acest proiect, ca sa permita accesul Gazprom la conducerea Sahalin-2. Shell mai detine 27,5% din proiect, Mitsui, 12,5%, iar Mitsubishi mai are o participatie de 10% la Sahalin-2.