Grupul financiar francez Societe Generale (SocGen) a negat ca ar purta discutii privitoare la o fuziune cu banca italiana UniCredit, dupa ce surse financiare au spus ca banca italiana ar putea face o oferta de preluare a SocGen.

"Societe Generale vrea sa clarifice faptul ca nu poarta negocieri de aceasta natura in prezent", se spune intr-un comunicat al institutiei, informeaza NewsIn, citand Reuters.

Grupul financiar francez a dat acest comunicat deoarece zvonurile de pe piata in legatura cu cele doua banci s-au intensificat in timpul zilei. Speculatiile au dus la cresterea cotatiei actiunilor ambelor banci, fapt care a influentat negativ alte grupuri financiare. Indicele european DJ Stoxx pentru sectorul bancar a crescut cu peste 2%, mentioneaza Reuters.

Citeste si:

Fuziunea celor doua banci ar crea un nou gigant bancar european, cu o valoare totala de piata de aproximativ 150 de miliarde de euro.

Actiunile SocGen au urcat, in cursul sedintei de vineri, cu 12% pana la un pret maxim de 162 euro, insa au incheiat cotatia in crestere cu doar 7,7%, la peste 156 de euro. In cursul acestei saptamani, pretul actiunilor grupului financiar francez au urcat cu 16%.
Actiunile UniCredit au urcat de asemenea semnificativ in acesta saptamana, insa vineri seara au ajuns sa se tranzactioneze in scadere cu 1%.

Cotatia ambelor banci a crescut pe pietele bursiere dupa ce agentia de stiri Dow Jones a afirmat ca reprezentantii ai celor doua banci ar fi in negocieri privitoare la o fuziune a SocGen cu UniCredit.