Economistii considera ca aceasta crestere a investitiilor straine este benefica pentru cea mai mare economie din Europa Centrala, in contextul recentei nesigurante politice, si ca investitiile ar putea ajuta la intarirea zlotului.

Seful agentiei nationale pentru investitii PAIiIZ, Pawel Wojciechowski, a spus ca Statele Unite au devenit cel mai mare investitor in economia poloneza, depasind Japonia.

"Daca reusim sa finalizam proiectele, investitiile straine ar putea sa se situeze, anul acesta, in jurul valorii de 11 miliarde euro", a declarat Wojciechowski pentru Reuters.

Agentia comunicase, in prima parte a acestui an, ca investitiile straine, care au fost anul trecut de 11,1 miliarde euro, ar putea sa depaseasca in 2007 cifra de 10 miliarde euro.

Citeste si:

"Schimbarea principalului investitor este interesanta. Japonia a investit cel mai mult anul trecut, insa in 2007 a fost depasita de Statele Unite. China este pe locul cinci, hotarand sa investeasca in Polonia, in ciuda fortei de munca ieftine din propria tara", a mai spus Wojciechowski.

Economia Poloniei a inregistrat o crestere de 7,4% in primul trimestru si de 6,7% in cel de-al doilea, cea mai rapida din ultimii zece ani, ceea ce a dus la scaderea ratei somajului si la cresterea consumului de combustibil si a importurilor.

"Nivelul ridicat al investitiilor straine sunt o veste buna. Arata ca investitorii au incredere in economia poloneza, in ciuda nesigurantei politice", a declarat economistul din cadrul bancii Zachodni WBK, Piotr Bujak.

In Polonia vor avea loc, pe 21 octombrie, alegeri anticipate, cu doi ani inainte de termen, dupa prabusirea coalitiei guvernamentale conduse de conservatori.