Euro a depasit joi, pentru prima data in istorie, pe pietele valutare, pragul de 1,43 dolari, intr-o perioada in care incetinirea ritmului de crestere economica a Statelor Unite lasa loc posibilitatii scaderii dobanzii cheie, relateaza AFP.

Moneda unica europeana a urcat pana la nivelul de 1,4305 dolari, un nivel record.

Devalorizarea dolarului poate fi motivata prin publicarea in Statele Unite, miercuri, a doi indicatori care au confirmat dificultatile cu care se confrunta pieta imobiliara americana: constructiile de locuinte au scazut cu 10% in septembrie, iar aprobarile de constructie au scazut cu 7%.

Federal Reserve (Fed), sistemul american de banci centrale, a subliniat printre altele, intr-un raport lunar, o incetinire a cresterii economice ce a inceput din august, moment in care criza creditelor cu risc ridicat a lovit pietele financiare.

Analistii sunt de parere ca Fed, care a redus deja in septembrie dobanda cheie cu 0,50%, pana la 4,75%, ar putea decide o noua reducere, poate chiar cu ocazia sedintei din 31 octombrie.

Aceasta decizie, care face mai putin interesanta investitia in moneda americana, poate afecta evolutia dolarului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri