Oficiul de statistica a afisat miercuri o crestere anuala cu 7,2% a salariilor din sectorul corporativ in decembrie. Consiliul de politica monetara al bancii centrale a Poloniei monitorizeaza atent cresterea salariilor din sectorul corporativ. Statisticile au fost sub asteptarile pietei, in conditiile in care analistii estimasera o crestere cu 10,8%. Rata anuala pana in noiembrie s-a situat la nivelul de 12%.

"Nu cred ca aceste statistici vor avea vreo influenta asupra deciziilor consiliului de politica monetara", a declarat pentru Reuters economistul BZ WBK Maciej Reluga. "Ma astept la o majorare cu 0,25% a dobanzii cheie in ianuarie", a mai spus Reluga.

Pretul obligatiunilor a crescut cu aproape 0,03% dupa anunt, ca urmare a asteptarilor ca banca centrala a Poloniei sa coboare de mai putine ori dobanda cheie in 2008 decat anul trecut.

Citeste si:

Unul dintre membri consiliului de politica monetara al bancii centrale a Poloniei, Halina Wasilewska-Trenkner, a declarat mai devreme ca salariile sunt unul dintre elementele principale care vor decide amploarea inaspririi politicii monetare.

Analistii estimeaza ca banca centrala a Poloniei va majora dobanda sa de referinta cu 0,25% la sfarsitul lui ianuarie, pana la 5,25% si considera ca dobanda de politica monetara a Poloniei va atinge nivelul de 5,75% la sfarsitul anului.