In secolul XX, Marea Britanie a cunoscut o istorie tumultuoasa a nationalizarilor. In timpul guvernarii laburiste din perioada 1945-1951 au fost nationalizate Banca Angliei, companiile de carbune si electricitate, serviciile de transport si sanatate, precum si industria siderurgica.
Astfel, statul s-a folosit in trecut de acest fenomen pentru a promova infrastructura, transporturile si comunicatiile.
In acest context, Marea Britanie a decis saptamana aceasta sa nationalizeze banca Northern Rock, renuntand la eforturile sale din ultimele cinci luni de a gasi un cumparator rentabil pentru operatiunile institutiei de credit, grav afectata de criza de pe piata creditelor. Hotararea guvernului laburist a fost luata dupa ce doua oferte de preluare a bancii au fost catalogate drept nemultumitoare.
Northern Rock este a cincea mare companie de credite ipotecare din Marea Britanie. Aceasta a fost nevoita anul trecut sa imprumute aproximativ 25 de miliarde de lire sterline (33,4 miliarde euro) de la Banca Angliei pentru a-si acoperi deficitul de lichiditati acumulat in urma plasamentelor nerentabile pe piata creditelor.
Alistair Darling, ministrul de finante al Angliei, a declarat la o conferinta de presa ca nationalizarea bancii va fi temporara si ca banca va reveni in sectorul privat imediat dupa stabilizarea pietelor.
Luni, guvernul britanic va aproba o lege prin care banca va trece in proprietatea statului, aceasta reprezentand cea mai semnificativa tranzactie in cadrul istoricului nationalizarii din Marea Britanie de la inceputul anilor 1970.
Desi, pentru conservatori, aceasta veste nu a fost binevenita, ultima privatizare din Anglia a venit in anul 1996 si a fost facuta de catre guvernul conservator – cand s-a creat un sistem complex de companii pentru caile ferate.
Producatorul de avioane Rolls-Royce a fost si el nationalizat de guvernul conservatorist al Marii Britanii in 1971, dupa ce a inregistrat dificultati in urma incercarii de dezvoltare a aparatului de zbor RB211, ale carui costuri s-au ridicat peste nivelul asteptarilor.
In 1973, compania s-a separat de divizia constructoare de automobile a Rolls-Royce si a fost privatizata sub regimul Margaret Thatcher in 1987.
Rolls-Royce si-a diversificat gama de productie si a devenit una din cele mai profitabile companii internationale, a doua mare companie producatoare de aparate de zbor dupa GE din Statele Unite. Firma detine linii de productie in toata lumea, incluzand tari precum Germania, Statele Unite ale Americii si China.
O alta zona in care guvernul Marii Britanii si-a impus controlul o constituie transportul in comun din Londra.
Initial, s-a inceput cu o extindere rapida in anii 1930 intre rutele Bakerloo, zona centrala, de nord, metropola si periferii. Dezvoltarea liniilor de transport in comun a cunoscut o perioada de incetinire dupa cel de-al doilea razboi mondial, fondurile pentru modernizarea rutelor incepand sa descreasca.
Insa, in comparatie cu alte orase ale Marii Britanii, liniile de transport din Londra reprezinta fara indoiala un succes, mijloacele de transport in comun fiind cel mai des utilizate decat in oricare alt loc.
Compania chimica Johnson Matthey, specializata pe aur si alte metale pretioase, a cunoscut incepand cu 1983 o criza reparata de catre programul special organizat de Banca Nationala Engleza in septembrie 1984. Astfel, Johnson Matthey a continuat sa se mentina ca firma profitabila, intrand, in 2006, in grupul celor 100 de companii de top din Marea Britanie.
Crearea British Leyland, complexul tuturor brandurilor producatoare de masini din Anglia intr-o singura companie, reprezinta unul dintre cele mai mari dezastre din istoria nationalizarii britanice. Compania a fost creata mai intai in sectorul privat. In 1975, statul a nationalizat firma si apoi a vandut-o producatorului de aparate de zbor BAE.
Multe parti ale companiei au fost la randul lor vandute investitorilor straini – BMW a achizitionat Rover si Mini, Ford a cumparat Jaguar si Land Rover, iar chinezii au cerut MG.
Nationalizarea minelor si cailor ferate in 1940, in timpul guvernarii laburiste Attlee, a provocat initial mici controverse.
Industria miniera se afla de decenii intr-o situatie financiara dificila, ca urmare a inchiderii a tot mai multe mine de mici dimensiuni, care nu erau profitabile.
Ambele industrii au fost preluate de catre stat si conduse cu succes pe parcursul celui de al doilea razboi mondial. Industria miniera a primit investitii limitate dupa procesul de nationalizare si a decazut repede sub regimul conservatorist, dupa Greva Minerilor din 1984.
Guvernul liberal nu a avut nici o ezitare cand a nationalizat companiile private de telegraf si cand a ingaduit monopolul oficiului postal din Marea Britanie. Motivul nationalizarii s-a datorat in mare parte faptului ca respectivele companii ar fi nascut competitia intre serviciile de telegrafie si s-ar fi dovedit ineficiente si scumpe, in comparatie cu existenta unui singur oficiu postal.
Guvernul a creat in acest mod o retea de servicii telegrafice care insuma 2 800 de oficii postale si care a trimis 6 milioane de telegrame in primul an al achizitiei sale. Potrivit istoricului Paul Starr, serviciile telegrafice ale oficiului postal din Marea Britanie erau mai ieftine si mai folosite decat monopolul privat din SUA, Western Union.
In ceea ce priveste Northern Rock, nationalizarea, chiar si temporara a bancii, este considerata o infrangere a actualului guvern laburist condus de Gordon Brown, fost ministru de Finante al cabinetului Blair, mai ales daca tinem cont ca prosperitatea sectorului financiar din anii '90 a fost considerata o urmare a noii doctrine de modernizare laburiste, conform BBC News.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
