Inflatia din zona euro se va stabiliza in februarie la 3,2%, cel mai accentuat nivel din ultimii zece ani, potrivit estimarilor preliminare publicate luni de biroul european de statistica Eurostat, relateaza AFP, citat de NewsIn.
Cresterea preturilor de consum a atins deja acest nivel in ianuarie, dupa 3,1% in decembrie, ca urmare a cresterii preturilor la alimente si energie, pe fondul incetinirii economice.

Acest nivel, in rand cu estimarile economistilor pentru luna februarie, reprezinta un record pentru inflatia din zona euro, dupa ce statisticile se apropie de valorile inregistrate de statele zonei euro in 1997, potrivit Eurostat.

Ritmul actual al cresterii preturilor depaseste cu mult nivelul tintit de Banca Centrala Europeana, de sub 2%. Acest prag a fost depasit in zona euro inca din luna septembrie.

Ca model de comparatie, in luna februarie a anului trecut, rata anuala a inflatiei era de 1,8%.

Scumpirile sunt sustinute de cresterea pretului la petrol, care a atins noi valori de peste 100 dolari/baril, si de cresterea pretului la produsele alimentare.

Cresterea puternica a preturilor starneste mari ingrijorari in Europa, mai ales in contextul incetinirii economice.
Comisia Europeana a trebuit sa revizuiasca drastic previziunea legata de inflatia din zona euro in 2008, la 2,6%, si sa coboare perspectiva de crestere economica la 1,8%.

Semn al incetinirii activitatii economice, indicele cumpararilor din sectorul manufacturier, care sintetizeaza activitatea acestui sector, a scazut in zona euro cu 0,5 puncte procentuale, la 52,3% in februarie, potrivit statisticilor publicate luni de institutul NTC Economics.

Aceasta cifra "confirma ca activitatea industriala a incetinit la cel de-al doilea cel mai redus nivel din 2005", a declarat un economist din cadrul institutului Global Insight, Howard Archer.

Un nivel al indicelui de peste 50% indica o crestere a activitatii economice, in timp ce coborarea sub acest nivel reflecta o contractie a activitatii sectorului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri