Euro s-a tranzactionat inca de marti dimineata la cotatii apropiate de nivelul record, deoarece scumpirea petrolului si comentariile unor bancheri centrali europeni au sustinut estimarea ca BCE nu va cobori prea curand dobanda sa de politica monetara,informeaza NewsIn, citand Reuters.

Accentuarea inflatiei, ca urmare a scumpirii alimentelor si a energiei, a intrat in atentia investitorilor, in contextul in care pretul petrolului tranzactionat pe piata americana a inregistrat un record istoric, de peste 118 dolari/baril.

Cotatia petrolului a dat startul unor noi discursuri apasate ale bancherilor centrali europeni cu privire la inflatie si la rolul bancii centrale de a controla cresterea preturilor.