Pachete de actiuni ale celor mai mari grupuri energetice, ale liniei aeriene LOT si cateva unitati ale companiei feroviare PKP vor fi vandute pana la finalul lui 2011, ca urma a planurilor aprobate de cabinetul de centru-dreapta la sedinta saptamanala, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Printre cele peste 20 de companii excluse, se numara importantele rafinarii PKN Orlen si Lotos, compania de distributie de gaz PGNiG si compania miniera KGHM.

"Ne dorim o privatizare indrazneata si acest fapt este subliniat de anvergura sa", a spus, in cadrul unei conferinte, primul ministru Donald Tusk.

Aceasta privatizare are loc in ciuda activitatii reduse de fuziuni si achizitii, dupa restrangerile de pe piata creditelor de la instalarea crizei creditelor cu grad ridicat de ric din Statele Unite in anul precedent.

Cea mai mare parte a privatizarilor ample ale Poloniei vor lua forma unor oferte publice initiale pe bursa din Varsovia, in timp ce pentru pachetele mai mici de actiuni se vor organiza licitatii.

Citeste si:

Tusk a spus ca cel putin o companie importanta care nu a fost mentionata pe lista ar putea fi privatizata mai tarziu.

"Am declarat ca nu vom privatiza KGHM in acest mandat al guvernului, dar va fi o tinta de privatizare mai tarziu", a declarat Tusk.

Ministrul de finante, Aleksander Grad, a spus ca Polonia vrea sa stranga peste 30 miliarde zloti (13,91 miliarde dolari) din privatizare, dar a adaugat ca executivul doreste sa pastreze controlul asupra celei de-a doua banci a Poloniei PKO BP si ca si-ar putea reduce participatia de la 51% la 30%, dar nu mai putin.

"Vrem sa ne asiguram ca nu exista un alt investitor strategic (n.r.: in afara de stat)", a spus Grad.

Observatorii considera ca ministrul se confrunta cu aceleasi obstacole care au incurcat si guvernele anterioare, inclusiv opozitia din partea sindicatelor din comert si ingrijorarile legate de pierderea controlului asupra activelor considerate de unii politicieni ca fiind strategice.