Problema nu este insa de a include si SFin in clubul publicatiilor care „au avut din nou dreptate“, ci de a pune punct unei viziuni legate de o anumita perioada de evolutie pentru a incerca un nou pariu riscant.

Intervale mici, probleme mici

Din cate se observa, distanta dintre 1,367 dolari pentru un euro (maximul absolut atins pe 31 decembrie 2004) si minima recenta de 1,1867 este de 13 procente. A venit vremea ca moneda europeana sa-si revina. Cand se va produce acest lucru? Anul trecut, euro si-a reluat ascensiunea dupa ce americanii s-au intors din vacantele europene. De la 1,18 a trecut val-vartej de 1,2 si 1,3, oprindu-se la o aruncatura de bat de 1,4 dolari, la sfarsitul anului.
Oricum ar fi, daca intoarcerea va avea loc maine sau peste doua luni, daca euro se va mai reduce sau nu spre 1,15, se poate spune ca moneda unica si-a consumat trei sferturi din potentialul de scadere.
Intrebat de SFin, in urma cu putina vreme, care dintre cele doua monede este supraevaluata, guvernatorul Isarescu a precizat: „Este o intrebare foarte grea, nu va raspunde nimeni la ea“. Dar a adaugat: „Daca vreti un raspuns, uitati-va la ciclurile economice lungi. Urmariti precursorul euro (marca germana) din 1970 pana in 2000 si veti vedea ca, dupa un ciclu de sapte-opt ani, fluctua, tot asa, dintr-o parte in alta, cu 20-30%“.
Pariul nostru este ca in toamna euro va urca din nou peste pragul de 1,3, iar in iarna se poate lua in calcul depasirea nivelului de 1,4 dolari.

Ala verde, de respira greu

Deci, cu toate ca in momentul de fata biletul verde afiseaza cea mai buna stare de sanatate din ultimele 12 luni, o noua dieta pare iminenta, avand in vedere ca americanii au ramas cu aceeasi afectiune latenta. In ciuda productivitatii inalte pe care o genereaza tehnologia, economia Statelor Unite nu are performanta care figureaza in cartea tehnica a utilajelor, pentru ca pe acestea lucreaza o forta de munca prea scumpa.
Fireste, cand exista o astfel de disfunctionalitate, echilibrul se poate restabili fie prin somaj, fie prin majorarea taxelor. Daca insa legile economiei sunt inlocuite cu reguli guvernamentale, nu se vad nici ajustari structurale, nici fiscale, ci doar carpeli monetare. Rezulta un nivel de trai umflat prin deficite (bugetar sau comercial, e cam acelasi lucru). Iar atunci cand ai o politica bugetara lipsita de fermitate nu poti obtine o moneda stabila. Iata de ce sustinem ca dolarul va continua sa fie o moneda fluctuanta fiindca, daca te limitezi la administrarea efectului, fara sa umbli la cauza, american sa fii, n-ai cum sa faci minuni.

Vocea autoritatii

Iar daca tot nu credeti si nu credeti, putem reaminti o alta declaratie a guvernatorului BNR: „Deciziile de politica sunt evaluate critic, iar scamatoriile nu au cum sa aiba efectul scontat. Astfel, o relaxare monetara in speranta stimularii cresterii economice si reducerii somajului este imediat sanctionata de piata, prin deprecierea cursului si cresterea presiunilor inflationiste. Efectul pozitiv, daca el se manifesta, dureaza foarte putin si este neconcludent, dar pierderea de credibilitate ramane, afectand pe termen lung rezultatele economiei“.
Apropo de aceasta remarca, moneda americana a castigat in sase luni 18 centi fata de euro, dar nu ar fi trebuit oare ca, in timpul acesta, sa se ieftineasca si petrolul si aurul? Nu sunt marfuri „in dolari“? Ba da, numai ca, de la mai putin de 50 de dolari in 2004, barilul de titei s-a scumpit acum la mai bine de 60, iar pretul aurului (425 dolari/uncie) e mai redus cu 3, nu cu 13 procente comparativ cu momentul la care euro se gasea la un maxim istoric.
Intr-adevar, consumul mondial de carburanti este in crestere exploziva, dar daca petrolul ajunge la preturi-record vara si la minime iarna inseamna ca, de fapt, componenta speculativa este mai puternica decat raportul cerere-oferta. Daca pe 24 iunie s-a vazut pentru prima oara in 2005 un curs mai mic de 1,2 dolari pentru un euro, dar, in aceeasi zi, aurul a trecut de 440 de dolari/uncie, iar titeiul a urcat pentru intaia oara la „cota 60“, rezulta ca sunt multi investitori care si-au pierdut increderea in moneda europeana, pe care insa n-au schimbat-o in favoarea celei americane, ci au cumparat doar marfuri exprimate in dolari: petrol, aur, platina, diamante etc.

Citeste si:

Si castigul e un risc

Si, de fapt, ce risca pana la urma Statele Unite jucand mai departe cartea expansiunii monetare? Ca dolarul sa ajunga intr-o buna zi o resursa atat de larg raspandita, incat sa se renunte la el ca etalon. Lumea Noua este in pericol ca sistemul monetar mondial sa nu se mai centreze in jurul chipurilor lui Washington si Franklin, asa cum a mai patit o data, in perioada interbelica. Trecerea de la etalonul aur la aur-devize s-a soldat, in 1933, cu renuntarea la valutele dominante - dolarul si lira sterlina - si pastrarea numai a metalului galben ca baza a sistemului. Cu alte cuvinte, rezolvarea problemelor pe seama unei simple intorsaturi de condei - o emisiune de masa baneasca - a facut ca pretul activelor sa urce cam de la simplu la dublu, fara ca aceasta crestere sa fie acoperita decat pe sfert cu bunuri si sevicii. Or, in definitiv, pentru ce au fost inventati banii? Ca sa se usureze trocul sau ca sa se faca bani din bani?!

O lume prea mica pentru o America atat de mare

Bineinteles ca ni se poate reprosa, iarasi, ca ne-am molipsit de „conspirationism“. Dar daca e asa, de ce vine Fondul Monetar International sa dea semnalul ca bursele de marfuri si titeiul pun in pericol stabilitatea financiara a lumii? Sau de ce iese la rampa presedintele bancii centrale a Statelor Unite, Alan Greenspan, care, in afara de petrol, mai arata cu degetul si spre companiile de credit ipotecar?
Circuitul e clar. Aviditatea investitorilor se hraneste din puterea de cumparare in scadere (indiferent daca pentru asta se foloseste deprecierea monedei sau scumpirea benzinei), iar „gaura“ din nivelul de trai se atenueaza cu bani imprumutati de la banci. Societatea de consum a venit cu gaselnita ca dezvoltarea actuala poate fi sprijinita daca se folosesc bani din viitor. Fara sa ia insa in calcul ca banii cu care se fac speculatii vor ajunge sa fie mai multi decat cei care intermediaza vanzarea painii, a carnii sau a benzinei. In ultimii 25 de ani, activele financiare internationale au crescut cu 900%, iar PIB-ul mondial s-a marit doar cu 250%. In anii ’80 cele doua marimi erau egale. In prezent respectivele active sunt de trei ori mai mari decat PIB-ul.

Mizele exagerate duc la criza

Din nefericire, la cazinoul mondial se joaca sume din ce in ce mai mari. Mizele puse pe obligatiuni, actiuni, imobile si contracte futures pe petrol au ajuns atat de ridicate, incat cu greu se mai gasesc fraieri ca sa plateasca pretul. Inflatia poate fi combatuta cu dobanzi mai mari, dar scumpirea creditului loveste in populatia supraindatorata. In locul unor masuri radicale, care sa scoata economiile mature ale lumii din starea de deficit, se alungesc scadentele bondurilor. De la obligatiuni pe 10 si 30 de ani s-a ajuns la maturitati de 50 de ani, care depasesc perioada de viata activa a angajatilor. Se uita prea usor ca indatorarea, folosirea potentialului viitorului trebuie sa creeze dezvoltare, nu sa finanteze un prezent care functioneaza dupa modelul: cumparam pe datorie ca sa revindem urmasilor la suprapret.
Asadar, toate reperele par sa arate ca ne indreptam spre o criza? O mare depresie, ca in ’29-’33? Nu chiar la fel, atunci se punea problema ca e prea mult grau sau prea mult petrol, acum sunt prea putine marfuri… si prea multa saracie. Asteptati sa vedeti ce se va intampla daca euro va urca la 1,6, iar Europa nu va fi in stare sa-i intampine cu instrumente financiare la fel de dezvoltate ca ale Americii pe investitorii care traverseaza Atlanticul.
De aceasta data, e de preferat ca SFin sa nu anticipeze corect.