E.ON va da inapoi Gazprom o detinere de aproape 1,42% din actiunile companiei rusesti, iar firma germana va primi, in schimb, 25% minus o actiune din proiectul privind zacamintele de gaze naturale de la Iujno Russkoie, au informat, joi, cele doua companii.

E.ON detinuse un pachet de aproape 6,4% din actiunile Gazprom.

Compania germana este a doua firma ce se alatura Gazprom in exploatarea zacamintelor, care produc gaze naturale de la sfarsitul lui 2007, dupa ce BASF a preluat, in aprilie 2006, un pachet de 35% minus o actiune.
Gazprom si E.ON au semnat un memorandum de intelegere cu privire la aceste zacaminte in iulie 2004, dar mai multe runde de negocieri intre reprezentanti ai celor doua firme nu au dus la niciun rezultat, generand speculatii ca negocierile ar putea esua.

Campul de gaze naturale de la Iujno-Russkoie are rezerve ce depasesc 700 miliarde metri cubi de gaze naturale, iar zacamintele vor furniza gaze naturale pentru conducta Nord Stream, pe sub Marea Baltica, pana in Germania.