Grupul Pfizer, ale carui actiuni s-au apreciat cu mai mult de 2%, a afisat un profit de 2,28 miliarde dolari, echivalent cu 34 centi/actiune.

In aceeasi perioada a anului trecut, grupul farmaceutic a inregistrat un profit de 761 milioane dolari, echivalent cu 11 centi/actiune, intr-o perioada in care compania a inregistrat costuri masive cu incetarea productiei unui medicament pe baza de insulina.

Excluzand elementele exceptionale, Pfizer a castigat 62 centi/actiune, depasind cu 2 centi estimarea medie a analistilor, potrivit datelor Reuters.

Veniturile au fost putin schimbate, la 11,97 miliarde dolari. Cursul de schimb valutar a contribuit cu 620 milioane dolari la veniturile raportate, echivalent cu 5%, a anuntat compania.

"Performanta Pfizer se datoreaza partial administrarii cheltuielilor, care ar trebui sa influenteze pozitiv estimarile viitoare", a declarat un analist din cadrul Credit Suisse, Catherine Arnold.

Citeste si:

Lipitor, medicamentul cu cele mai mari vanzari din lume, a contribuit cu 3,1 miliarde dolari la vanzarile la nivel mondial din al treilea trimestru, marcand o scadere de 1% pe piata foarte competitiva a medicamentelor pentru scaderea colesterolului. Scaderea a fost mai accentuata pe piata din Statele Unite, unde vanzarile au scazut cu 13% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Vanzarile medicamentului Lyrica, pentru tratarea durerilor neuropate, au crescut in al treilea trimestru cu 45%, la 675 milioane dolari.

Rezultatele companiei au fost influentate negativ de scaderea vanzarilor de medicamente Chantix, pentru renuntarea la fumat, cu 24% la nivel mondial si cu 49% pe piata americana, din cauza rapoartelor cu privire la efectele secundare de ordin psihiatric.

Rezultatele financiare au fost, de asemenea, afectate in acest an, de pierderea licentei exclusive asupra medicamentul antialergetic Zyrtec si a medicamentul pentru cancer, Camptosar.