Banca centrala a Islandei a anuntat o crestere cu sase puncte procentuale a dobanzii cheie, la 18%, pentru sprijinirea economiei nationale in contextul actualei crize financiare, informeaza AFP.
In urma cu doua saptamani, banca centrala a decis sa reduca dobanda cheie cu 3,5%, la 12%, anunta NewsIn.

De asemenea, premierul islandez Geir Haarde a declarat ca oficialii bancii centrale au cerut ajutorul Federal Reserve si al Bancii Centrale Europene, pentru a face fata crizei financiare ce a afectat grav sectorul bancar al tarii.

Coroana islandeza s-a depreciat cu aproximativ 40% de la inceputul anului, primele trei banci ale tarii au fost nationalizate, iar guvernul a fost constrans sa ceara ajutor international.

Fondul Monetar International (FMI) a confirmat, vineri, ca a ajuns la un acord cu privire la un ajutor de 2,1 miliarde dolari pentru Islanda, ca sa o ajute sa depaseasca turbulentele grave care i-au ruinat sistemul bancar.

Islanda ar putea obtine un ajutor suplimentar de 4 miliarde dolari (3,1 miliarde euro) de la alte tari, in afara celui acordat de FMI, ca sa iasa din criza financiara, a mai anuntat un reprezentant al Fondului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri