Experian, companie de cercetare care monitorizeaza piata de retail, a calculat ca 1.087 de bussines-uri de retail (neincluzand retailerii de alimente) au dat faliment in ultimele 12 luni, cu 17% mai mult decat in perioada similara a anului trecut, anunta publicatia britanica Telegraph.co.uk.

Cifrele vin la cateva zile dupa ce retelele de mobila MFI si Woolworths au solicitat intrarea companiilor in administrare speciala din cauza cresterii costurilor creditelor precum si a micsorarii numarului de cumparatori.

Retailerii s-au luptat tot anul cu chirii foarte mari si rate de profit. Dar in utlimele doua luni, scaderea acuta a increderii consumatorului, precum si scaderea cursului lirei - care a crescut costurile de import - a facut situatia mult mai dificila.

Chiar si inainte de problemele intampinate de MFI si Woolworths, alte nume mari, fie au dat faliment, fie au inchis un numar mare de magazine. Printre acestia de numara retelele de mobila Rosebys, SCS, Ilva si Floors-2-Go.

Citeste si:

Multi economisti se tem ca anuntul din ultima saptamana, facut de Alistair Darling, care consta in reducerea VAT de la 17,5% la 15%, nu va fi suficient pentru a ajuta retailerii, multi dintre acestia recurgand deja la reduceri drastice ale preturilor in incercarea de a castiga cat mai multi clienti.

In ciuda faptului ca reducerea costurilor cu ocazia Sarbatorilor de Craciun sunt cele mai mari din istorie, cu un procent mediu de 20%, conform specialistilor Ernst & Young, cumparatorii ocolesc totusi aceste magazine.

Numarul cumparatorilor in luna noiembrie a scazut cu 0,9% in comparatie cu aceeasi perioada a anului precedent, in ciuda faptului ca Marks & Spencer a avut, pentru prima data in ultimii 4 ani, “ o zi spectaculoasa de reduceri”, care a constat in discounturi de 20% pentru toate produsele. Si Debenhams sau House of Fraser au avut, de asemenea, zile cu discounturi foarte mari.

Matthew Sherwood, senior economist al companiei de cercetari Experian, declara: “Retailerii descopera repede ceea ce cumparatorii deja au realizat: ca aceasta scadere este de-abia la inceput. Cumparatorii din Marea Britanie isi vor administra finantele cu mare grija in urmatoarea perioada”.