Potrivit cifrelor oficiale date publicitatii la sfarsitul saptamanii trecute de catre Departamentul american al Comertului, reluate si comentate de presa internationala, Statele Unite se confrunta, practic, cu al treilea mare deficit comercial din istoria sa. Importurile au depasit exporturile, in luna iunie, cu 58,8 miliarde de dolari, fata de 55,4 miliarde in luna precedenta. Analistii americani pun aceasta evolutie indeosebi pe seama achizitiilor uriase de titei, la care s-au adaugat intrarile masive de textile chinezesti. Potrivit acelorasi surse, un deficit ingrijorator pentru Administratia americana este cel din schimburile cu China.

In iunie a.c., importurile de textile de provenienta chineza au atins un record, ele crescand cu 39,2 la suta. Analistii economici americani subliniaza ca noile cifre ale deficitului comercial pun in lumina doua dintre cele mai mari pericole pentru evolutia viitoare din economia Statelor Unite - cresterea rapida si considerabila a preturilor la sursele de energie si temerea ca agravarea deficitului din comertul cu China ar putea determina Washingtonul sa recurga la masuri cu caracter protectionist. "Cu cat mai mari vor fi preturile la petrol, cu atat vor creste si cecurile pe care va trebui sa le semnam furnizorilor straini", declara, pentru Associated Press, analistul-sef Mark Zandi, de la Economy.com. In opinia lui, fara o reevaluare, in continuare, a yuanului, deficitul comercial cu China va creste si mai mult, iar adeptii masurilor protectioniste devin tot mai numerosi.

Cel mai mare, deficitul cu China

Potrivit Departamentului Comertului, deficitul cu China a fost, in luna iunie a.c, cu 32 procente (17,6 miliarde dolari) mai mare decat in perioada similara a anului trecut, an in care deficitul din comertul cu Beijingul a ajuns la 162 miliarde de dolari, record inregistrat in comertul SUA cu o tara. La aceasta s-a adaugat pierderea a 25.000 de locuri de munca din industria textila americana. Nimic nu a avut pana acum efectul scontat, nici macar reinstituirea de cote la importurile unor categorii de textile chinezesti. In aceasta saptamana sunt programate noi negocieri americano-chineze, la San Francisco, in efortul de a se ajunge la un acord care sa determine partea chineza sa-si impuna ea insasi cote la exporturile de textile.

Cele mai recente date ale Departamentului

Citeste si:

Comertului arata ca deficitul comercial total al SUA poate ajunge anul acesta la 686 miliarde dolari, fata de 617,6 miliarde in 2004, iar analisti americani de prestigiu prognozeaza, pentru 2006, un deficit comercial si mai mare, ca urmare a notelor de plata in crestere la petrol, a importurilor de textile chinezesti la fel de mari si a contextului economic global defavorabil.

Implicatii asupra dolarului american

Expertul in economie Sal Guatieri, de la BMO Financial Group., considera posibil ca, "in conditiile mentinerii preturilor mari la petrol, dolarul sa se deprecieze si mai mult, pentru stabilizarea deficitelor externe americane".

In mod bizar, moneda euro a cazut dupa publicarea datelor Departamentului american al Comertului, poate pentru ca analistii ar anticipa stirile despre posibilitatea unor evolutii si mai nefavorabile.
Dar deprecierea dolarului, adauga el, nu va putea acoperi deficitul comercial, in special in ceea ce priveste comertul cu China, care ramane insensibila la variatiile ratei de schimb a dolarului.