Rata somajului in randul barbatilor din UE a urcat la 7% in noiembrie 2008, de la 6,3% in aceeasi luna din anul precedent, insa a stagnat la 7,5% in cazul femeilor.

In zona euro, 12,18 milioane de persoane erau in somaj in penultima luna din 2008, cu 1,06 milioane mai mult fata de noiembrie 2007, pe fondul agravarii crizei economice si financiare mondiale.

Fata de luna precedenta, rata somajului din UE a urcat in noiembrie cu 0,1 puncte procentuale (274.000 persoane) fata de luna precedenta, pana la 7,2%, in timp ce, in cele 15 state care faceau parte anul trecut din zona euro, numarul de someri a crescut in noiembrie cu 202.000 fata de octombrie, rata somajului ajungand la 7,8%, nivel maxim al ultimului an si 11 luni.

Citeste si:

Cele mai mici rate ale somajului au fost inregistrate in Olanda (2,7%), Austria (3,8%) si Cipru (3,9%), in timp ce Spania a inregistrat cea mai mare rata a somajului, de 13,4%. Slovacia se situa pe locul al doilea, cu o rata de 9,1%, urmata de Letonia, cu 9%.

In SUA, rata somajului a urcat in noiembrie cu 0,2 puncte procentuale fata de luna anterioara, la 6,7%, iar Japonia a anuntat o rata a somajului de 3,9%.

Pentru Romania, ultimele date publicate de Eurostat sunt pentru al treilea trimestru din 2008, cand rata somajului era de 5,8%, al zecelea cel mai scazut nivel din UE.