Departamentul Trezoreriei a anuntat ca va mari participatia detinuta in Royal Bank of Scotland Group Plc. (RBS), in contextul in care va converti actiuni preferentiale de 5 miliarde lire sterline (7,4 miliarde dolari) in titluri ordinare.

De asemenea, guvernul va extinde programul bancii centrale a Marii Britanii, Bank of England (BoE), ce presupune injectii de capital in sistemul financiar, potrivit NewsIn.

"Cel mai probabil, anuntul ministrului va avea un efect temporar asupra finantelor publice, in timp ce investitiile nu vor fi amanate mai mult decat necesar pentru asigurarea stabilitatii si protejarea intereselor contribuabililor", anunta un comunicat al Trezoreriei.

Astfel, guvernul va creste cu cel putin 100 miliarde lire sterline (149 miliarde dolari) ajutorul initial de 250 miliarde lire sterline aprobat de premierul Gordon Brown in octombrie, pentru sprijinirea unui sistem financiar ce se confrunta cu datorii neperformante.

"Acesta este un proces lent de nationalizare", a declarat un fost economist al BoE, adaugand ca aceste scheme financiare ajuta economia, dar combat mai degraba efectele decat cauzele crizei.

Citeste si:

Guvernul va autoriza actiunea BoE de punere la punct a unui program de 50 miliarde lire streline, fondat prin emiterea de bilete de trezorerie. Incepand cu 2 februarie, banca centrala va achizitiona active, inclusiv obligatiuni corporatiste, imprumuturi sindicalizate si titluri comerciale.

Northern Rock, nationalizata in 2008, va rambursa imprumutul guvernamental mai lent, pentru ca banca sa dispuna de fondurile necesare finantarii creditelor ipotecare in Marea Britanie.

In Statele Unite, Senatul s-a pronuntat saptamana trecuta pentru deblocare a 350 de miliarde de dolari din planul de salvare a sectorului financiar, actiune ceruta de presedintele ales Barack Obama pentru relansarea creditelor.

Potrivit legii votate in octombrie de Congres, congresmenii au 15 zile la dispozitie pentru a depune o motiune de opozitie dupa solicitarea presedintelui, inainte ca Trezoreria sa primeasca autorizatia si sa poata folosi fondurile.