"Acest este un plan care va conduce la reducerea consumului de combustibil fara sacrificarea securitatii conducatorilor auto", a declarat Secretarul american pentru Transporturi, Norman Y. Mineta. Potrivit oficialului american, noul program ar urma sa produca anual economii de aproximativ 38 miliarde litri de benzina, in perioada 2008-2011. Potrivit datelor furnizate de Departamentul american pentru Energie, in prezent SUA consuma in fiecare an aproximativ 530 miliarde litri de benzina.

Conform standardelor aplicabile in prezent, constructorii auto trebuie sa se asigure ca toate autovehiculele din categoria light trucks (monovolume, pickup-uri si SUV-uri) au un consum de aproximativ 12 litri la suta de km parcursi. Noile standarde propun ca toate autovehiculele din aceeasi categorie, care vor fi produse din 2007, sa aiba un consum de combustibil putin peste 10 litri la suta de km. Noul sistem propune o impartire a categoriei de autovehicule light trucks in sase noi sub-categorii in functie de marime. Autovehiculele mai mici din aceasta categorie ar urma sa fie nevoite sa aiba un consum mai redus de combustibil decat cel al celor mai mari. Cu toate acestea, noile propuneri nu se vor aplica tuturor autovehiculelor de teren, SUV-urile de tipul Hummer H2 urmand sa fie scutite. In plus, nici autoturismele nu vor trebui sa respecte noile standarde, avand in vedere ca acestor vehicule li se solicita deja sa respecte un standard de consum de aproape 9 la suta.

Organizatiile ecologiste au criticat noile propuneri, considerandu-le insuficiente pentru a reduce dependenta SUA de importurile de petrol si in plus prezentand numeroase slabiciuni care pot fi exploatate pentru ocolirea standardelor. In prezent autoturismele impreuna cu auovehiculele din categoria light trucks (monovolume, pickup-uri si SUV-uri) sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul de petrol al SUA.