Departamentul american al Comertului a anuntat ca vanzarile totale cu amanuntul s-au diminuat cu 0,1%, dupa cresterea din ianuarie, revizuita la 1,8%, anuntata initial ca avans de 1%, informeaza NewsIn.

Excluzand automobilele si componentele auto, vanzarile au crescut in februarie cu 0,7%, comparativ cu avansul de 1,6% din luna trecuta. Vanzarile auto au scazut cu 4,3%, dupa cresterea surpriza cu 3,1% din ianuarie.

Analistii chestionati de Reuters estimasera ca vanzarile cu amanuntul din februarie ar putea scadea cu 0,5%. Excluzand vanzarile auto, analistii anticipasera o temperare a vanzarilor cu 0,2%.

Vanzarile de benzina au crescut cu 3,4%, in cadrul celui mai amplu avans din noiembrie 2007, dupa cresterea cu 2,8% din ianuarie. Vanzarile de materiale de constructii au scazut cu 0,2% in februarie, dupa un declin cu 1,3% in ianuarie.