In primul trimestru al anului trecut, Wienerberger inregistrase castiguri de 42,6 milioane euro. Castigurile inainte de taxe, impozite, depreciere si amortizari (EBITDA) au scazut cu 82% in primele trei luni ale anului, la 16,2 milioane euro, titreaza NewsIn.

Grupul austriac a anuntat ca se asteapta la "scaderi semnificative ale volumelor" in Europa emergenta, insa a refuzat sa ofere o estimare de ansamblu la nivel de grup. Wienerberger a precizat ca vrea sa reduca datoriile cu 790 milioane euro pana la sfarsitul acestui an.

Wienerberger, ce a redus dividendele pentru 2008, a anuntat ca declinul inregistrat in primul trimestru in Europa Centrala si de Est a fost accentuat si de succesul din aceeasi perioada a anului trecut.

In Europa Centrala si de Est, declinul a fost foarte accentuat, comparativ cu performantele record din primul trimestru al anului trecut. Veniturile au scazut cu 54%, la 93,2 milioane euro, iar castigurile EBITDA au scazut cu 85%, la 9,4 milioane euro.

Wienerberger a anuntat in februarie o scadere cu 65%, la 103,3 milioane euro, a profitului din 2008, dupa performante financiare foarte slabe in al patrulea trimestru.

Compania, prezenta si in Romania, a fost afectat prima data in aprilie 2008, odata cu colapsul pietei imobiliare din Marea Britanie si Statele Unite.