Un nou proces guvernamental va fi creat pentru a rezolva problemele insitutiilor financiare nebancare, a caror falimente ar putea pune in pericol economia, reiese dintr-o analiza Reuters, citata de NewsIn.

Ar putea fi creat chiar un nou organism de monitorizare al "riscurilor sistemice" ce ar putea afecta economia si efectele introducerii pe piata a unor noi produse financiare.

Insa, conform analizei Reuters, aceste planuri suna bine doar pe hartie, iar dupa sase luni de dezbateri, sansele aplicarii unei restructurari cuprinzatoare a agentiilor guvernamentale de reglementare si a impunerii Federal Reserve, sistemul american de banci centrale, ca autoritate suprema de reglementare sunt reduse.

Membrii partidului democrat au ajuns la un acord remarcabil in ceea ce priveste aplicarea unor schimbari "dramatice", insa, confruntati cu realitatile politice, au fost nevoiti sa renunte la anumite planuri.

"Momentan, administratia Obama a inteles ca politica este arta posibilului", a declarat Michael Oxley, fost presedinte al Comisiei pentru servicii financiare din cadrul Congresului, intr-un interviu acordat Reuters.

Oxley a fost co-autorul legii Sarbanes-Oxley din 2002, care a reformat guvernanta corporativa si practicile de audit dupa scandalul Enron, informeaza Reuters.

Analizand acea perioada, Oxley a precizat ca discutiile din aceasta perioada depind de mai multe variabile. Una dintre acestea este traiectoria furiei publice cauzate de scandalul salariilor si primelor din cadrul companiei de asigurari American International Group (AIG).

Nivelul furiei publice a mai scazut in ultima vreme, datorita semnalelor mai bune din economie si a revenirii pietei bursiere si a sectorului bancar.

Cu toate acestea, somajul si sectorul imobiliar, grav afectat in continuare, reprezinta surse de ingrijorare, iar problema activelor toxice detinute de banci nu a fost inca rezolvata.

In plus, exista posibilitatea unei noi probleme de amploarea AIG, care va infuria alegatorii. Avand in vedere ca alegerile pentru Congres vor avea loc in noiembrie 2010, candidatii vor fi foarte atenti la public si la atitudinea acestuia fata de sectorul bancar, piete bursiere si recesiune, scrie Reuters.

"In mod clar nu vom merge in fata alegatorilor fara a fi votat legi care sa rezolve aceste probleme", a declarat Brad Sherman, membru al Camerei Reprezentantilor din partea partidului democrat.

O alta variabila in determinarea impactului reformelor va fi durata de timp necesara aplicarii acestora, timpul fiind de partea mentinerii status-quo-ului, a declarat Oxley.

Administratia Obama vrea ca noua legislatie sa fie aplicata pana la sfarsitul anului 2009.

Insa discutarea noii legislatii ce reglementeaza sectorul financiar ar putea fi amanata, Congresul fiind ocupat cu reformarea sectorului sanatatii, dupa care, prin intrarea Congresului in "vacanta", incepand cu luna august, luarea unei decizii ar putea fi amanata pana in 2010.

Pana atunci, multe banci ce au primit ajutor de stat prin intermediul programului TARP (Troubled Asset Relief Program) vor fi rambursat sumele primite de la contribuabili, reducand abilitatea administratiei de a le impune conditii.

Pierderea acestei parghii ar putea reduce agenda de reforma, sunt de parere agentii de lobby, probleme putand fi ridicate si de adversarii politici ai Democratilor, avand in vedere ca Republicanii urmeaza sa anunte joi o contra-propunere la planul administratiei Obama.

Produsul final al efortului de reformare a sectorului financiar ar putea sa fie asemanator cu planul, mult diluat, al administratiei Obama, ce urmeaza a fi publicat saptamana viitoare, urmand a fi in mod clar mai modest decat propunerile ambitioase inaintate in urma cu sase luni.