Nici lui Carlos Ghosn, director executiv Renault, si nici lui Alexandre M?nard, senior vicepresedinte pe operatiuni internationale al companiei franceze, nu le e frica de disputele diplomatice legate de programul nuclear iranian, scriu jurnalistii britanici. Ei mentioneaza ca aceste dispute s-ar putea solda cu sanctiuni, economice, cel putin, la adresa Iranului. O alegere a Iranului ca baza de export in regiune ar putea crea presiuni asupra centrului de productie din Romania, mai scriu cei de la "Financial Times".

Jurnalistii remarca succesul Loganului pe pietele occidentale, remarcand faptul ca, desi prezenta la al 61-lea Salon Auto de la Frankfurt de saptamana trecuta, masina a fost pusa intr-un colt al salonului. Loganul are o lista de asteptare de trei luni, in Franta, pretul de 7.500 euro (9.000 dolari) atragand de asemenea clienti din Germania si Spania. Comenzile au depasit deja, in doar trei luni, cifra de 9.000 de unitati. Constructorul francez miza pe 20.000 pana la 30.000 de unitati comercializate intr-un an in Europa Occidentala, insa se pare ca aceste estimari vor fi depasite. Pretul redus al masinii Logan nu va transforma finantele Renault. Dar cateva sute de milioane de dolari din profiturile de la Logan vor putea ajuta directorul executiv Carlos Ghosn sa mareasca productivitatea producatorului francez. Anul trecut, profiturile operationale Renault au fost de 2,1 miliarde de euro, inaintea contributiei companiei la preluarea pachetului majoritar al producatorului nipon Nissan.

Dupa Romania, in 2004, Rusia in primavara lui 2005 si Maroc in iulie 2005, Columbia a devenit cea de-a patra tara care a demarat, in aceste zile, fabricarea Loganului. Masina este asamblata in uzina SOFASA SA de la Envigado, in periferia Medellin, plecand de la elemente fabricate si expediate din Romania. Faptul ca mari constructori auto occidentali si-au modificat perspectiva asupra autoturismelor economice se datoreaza aparitiei unei sensibilitati vizavi de pretul autoturismelor la consumatorii occidentali, dar si pentru ca firmele auto au identificat modalitatile prin care pot sa produca aceste autoturisme cu costuri reduse in principal in Europa Centrala si de Est. Loganul este fabricat in Romania de Dacia, Citro?n C1 si Peugeot 107 sunt fabricate in Cehia, in aceeasi uzina in care sunt asamblate automobilele Toyota, modelul Panda al celor de la Fiat este asamblat in Polonia, in tip ce modelul Fox al celor de la Volkswagen este produs in Brazilia.