Adecco, cea mai mare companie de resurse umane din lume, a incheiat al doilea trimestru din 2009 cu o pierdere de 147 milioane euro, rezultatul fiind sub asteptari, si a precizat ca va prelua firma britanica Spring Group pentru a-si consolida divizia de personal profesionist, relateaza Reuters.
Pierderea s-a cifrat la 147 milioane euro, in timp ce analistii chestionati de Reuters se asteptau la un profit de 29 milioane euro, rezultatele companiei fiind afectate de costuri unice de 192 milioane euro.

Veniturile au scazut cu 31%, la 3,6 miliarde euro, in linie cu asteptarile, intr-o perioada in care firmele din lumea intreaga isi reduc personalul pentru a lupta cu efectele crizei mondiale, potrivit NewsIn.

"Adecco nu se asteapta la o revenire prea rapida a mediului de afaceri si prin urmare a decis aplicarea unor masuri suplimentare de restructurare", a precizat compania intr-un comunicat.

Adecco, grup care a inchis deja filiale si a redus din personal pentru a-si proteja profitabilitatea, a declarat ca se asteapta la costuri de restructurare de aproximativ 40 milioane euro in al doilea semestru din 2009.

Companii rivale precum USG People din Olanda, Hays sau Michael Page din Marea Britanie au redus din personal pentru a-si pastra marjele de profitabilitate, care se reduc din cauza vanzarilor slabe.

Adecco a mai anuntat ca va plati 62 pence pe actiune (180 milioane dolari in total) pentru grupul britanic Spring Group.

"Prin aceasta tranzactie, Adecco isi va intari pozitia pe piata fragmentata din Marea Britanie si isi va spori expunerea pe segmentul de personal profesionist", a precizat Adecco in comunicat.

Compania Adecco opereaza in 67 de state ale lumii, fiind prezenta si in Romania cu servicii de resurse umane din anul 2000.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri