Directorul general al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, a declarat ca actuala criza nu a fost inca depasita si ca trebuie gasite "noi surse" ale cresterii economice la nivel mondial, care nu va mai putea fi sustinuta de consumatorii americani.
Seful FMI a cerut din nou statelor sa reformeze reglementarile financiare cu ocazia summit-ului G20 de la Pittsburgh , din 24-25 septembrie, si a subliniat ca nu se avanseaza suficient de rapid in privinta bonusurilor bancare.

"Economia este pe cale de a-si reveni. Foarte bine! Insa trebuie sa ramanem prudenti. (...) Sa nu dam cumva impresia ca aceasta criza a trecut. Am iesit din criza financiara", insa "suntem inca in criza economica" si "mai ales in criza sociala", a spus Strauss-Kahn, citat de NewsIn.

"Salariatul care isi va pierde din nefericire slujba in noiembrie nu a depasit criza, pentru el criza abia incepe!", a argumentat el, indicand ca avansul somajului nu va inceta inainte de a doua jumatate a anului viitor.

Potrivit directorului FMI, revenirea economiei nu va fi neaparat sustinuta si nu se va mai putea sprijini pe marile dezechilibre macroeoconomice ce alimentau cresterea inaintea crizei, intre care indatorarea puternica a americanilor.

In Statele Unite, rata de economisire a gospodariilor, "ce era practic nula, a ajuns acum la 5%", a explicat Strauss-Kahn. "E foarte bine pentru deficite! Insa cine va inlocui consumatorul american pentru a sustine cresterea?", s-a intrebat oficialul, amintind ca Statele Unite reprezinta 25% din produsul intern brut mondial.

"Se pune problema noilor surse ale cresterii", a afirmat Strauss-Kahn, care se indoieste ca majorarea consumului in marile economii
emergente este suficienta pentru a sustine cresterea economica la nivel mondial.

Directorul FMI a solicitat din nou guvernelor sa pregateasca strategii de iesire din criza si sa nu stopeze planurile de redresare economica.

"Cererea privata fiind inca foarte slaba, am risca o noua cadere", a mai spus el.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri